Titanic a apărut în anul 1997 şi este unul dintre cele mai premiate filme din istorie (a câştigat 11 premii Oscar), prezentînd o poveste cutremurătoare. Mai jos citeşti cîteva lucruri pe care sigur nu le ştiai despre acest film.
1. Dacă toate scenele ce au loc în zilele noastre ar fi fost şterse la montaj şi ar fi fost lăsate doar cele care au loc în 1912, filmul ar fi durat 2 ore şi 40 de minute, exact cît i-a luat Titanicului să se scufunde în realitate.
2. Iniţial, producătorii filmului au dorit ca Tom Cruise sau Brad Pitt să joace rolul lui Jack Dawson, însă James Cameron a fost cel care a insistat ca personajul principal să fie interpretat de Leonardo DiCaprio.
3. După ce „a inventat” personajul fictiv Jack Dawson, James Cameron a aflat că a existat într-adevăr un J. Dawson care a murit atunci cînd s-a scufundat Titanicul.
4. Scena în care un cuplu de oameni în vîrstă stau îmbrăţişaţi în pat pe măsură ce nivelul apei creşte în cabina lor reprezintă un tribut adus Idei şi lui Isidor Strauss, proprietarii celebrului lanţ de magazine Macy’s, care au murit pe Titanic. Idei i s-a oferit un loc într-o barcă de salvare, dar l-a refuzat fiindcă a vrut să-i rămînă alături soţului ei.
5. Kate Winslet a fost unul dintre puţinii oameni care nu au purtat un costum de scafandru sub haine pe timpul filmărilor. A făcut pneumonie şi era cât pe ce să renunţe la a mai juca în „Titanic”.
6. Producţia filmului a costat mai mult decît construirea adevăratului vas Titanic. În vreme ce costurile producţiei filmului s-au ridicat la 200 de milioane de dolari, construirea impresionantului vas a costat 150 de milioane de dolari.
7. Rochia pe care Kate Winslet o poartă în scenele finale a fost făcută astfel încît să arate la fel de bine udă precum arată când este complet uscată.
8. În scena de final, atunci când Rose îl întâlneşte pe Jack la capătul scărilor, ceasul arăta ora 2:20 am, exact ora la care s-a scufundat Titanicul.
9. „Titanic” este cel de-al 10-lea film regizat de James Cameron, dar primul în care nu s-au menţionat sau folosit arme nucleare.
10. Figuranţii care apar în film au participat la o conferinţă ce a durat 3 ore şi în care li s-a vorbit despre manierele şi comportamentul adecvate anului 1912, pentru că povestea să pară cât mai autentică.
11. Gloria Stuart este singura persoană din echipa care a lucrat la filmul „Titanic” şi care trăia pe vremea când celebrul vas s-a scufundat, în 1912. Aceasta s-a născut pe 4 iulie 1910.
12. „Oceanul” în care actorii s-au înecat era de fapt o piscină improvizată cu o adîncime de aproape 1 metru.
13. Pentru a face ca trupurile actorilor să pară îngheţate, li s-a aplicat pe faţă o pudra specială care, în contact cu apa, s-a cristalizat. De asemenea, în păr şi pe haine le-a fost aplicată ceară.
14. James Cameron a dispus de mai bine de 150 de figuranţi cu nume şi poveşti asemănătoare cu cele ale oamenilor care au fost într-adevăr pe Titanic.
15. „Titanic” a fost primul film non-musical care a câştigat Premii Oscar atît la categoria „Cel mai bun film” cît şi la categoria „Cel mai bun cîntec original”.
sursa: andreeadamianblog.wordpress.com