Coincidență sau destin? În ce ar trebui să credem?

0
237

Toți oamenii se împart în două categorii: cei care cred în destin și cei care afirmă că toate întîmplările din viața lor sunt doar simple coincidențe. Dar pînă la urma care este corect și în ce ar trebui să credem?

Nimic nu este întâmplător, iar această expresie atât de populară, oricât de banală ar părea, conține un mare adevăr. Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru ne învață că există coincidențe în viață care nu trebuie ignorate, pentru că ele pot avea un mesaj valoros pentru noi.

O vorbă veche spune: „ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”. Există multe idei, multe opinii.
Unii cred că omul este singurul stăpîn pe destinul său, că omul își clădește destinul – viitorul.
Alții cred că o forță universla, o conștiință comună tuturor ființelor decide ce și cum.
Există oameni care găsesc predestinată doar clipa și locul nașterii noastre cît și cel al decesului, între aceste două date omul este singurul care decide.
Altii cred că pînă și nașterea este decisa de om, căci undeva, în acel loc de unde venim entitatea din interiorul omului a ales.
O altă opinie susține că omul decide în fiecare aspect al vieții, doar că destinul său este oarecum influențat de mai mulți factori: locație, timp, cultură, societate, etc.

Coincidențele apar în viața noastră mai des decât ne-am aștepta. Fie că te îmbraci cu același tricou cu care se îmbracă și prietena ta, fără să plănuiți acest lucru, fie că te întâlnești în oraș din întâmplare tocmai cu persoana la care te-ai gândit de dimineață, coincidențele poartă un mesaj ascuns pe care trebuie să îl descifrezi la timp.

De obicei oamenii folosesc noțiunea de destin pentru a se lepăda de anumite probleme cauzate. Este o formă involuntară de a nu ne asuma responsabilitățile și de a le pune în cârca alcuiva. Destinul este cărăușul nostru de probleme. Atata timp cât nu rănim pe nimeni prin procesul de atribuire al greșelilor noastre și scăpăm cu o scuză, e bine, suntem fericiți. Destinul nu se poate apăra și nu poate fi contrazis tocmai pentru că este o noțiune abstractă și adesea cei ce îl invocă îi atribuie și forma de axiomă ( devine o propoziție luată ca atare, ce nu trebuie definită sau contestată )

Și totuși în ce să credem?

Răspunsul este undeva la mijloc, încearcă să combini aceste două lucruri și creeaza-ți viitorul frumos. Tu ești stăpîn pe viața ta.

 

Lasă un comentariu