În fiecare zi ne trezim şi o luăm de la capăt. Toți suntem diferiți, unii mai calm, alţii mai rapid, unii cu modestie, alţii cu aroganţă. Dar asta este realitatea, soarele răsare pentru toţi, indiferent cine suntem, semn că avem din start aceeaşi şansă de a ne petrece ziua în deplin acord cu noi înşine şi cu lumea în care deschidem ochii.

Cineva spunea că viața e o piesă de teatru și nu contează cît timp o joci, ci în ce mod. Omul a fost creat să-și pună în față un scop și să tindă să-i ajungă stralucirea. Ce poate fi mai tainic și mai frumos decît să știi că ai pentru ce trăi, că unde- va, aproape sau departe, te așteaptă muntele împlinirii să-i cucerești piscul fericirii, luminat de razele succesului. Datoria și plăcerea omului este să muncească continuu, să lupte și să nu se dea bătut niciodată.

E nevoie de multă dorință și răbdare perpetuă, căci, odată pornit pe calea victoriei, nu trebuie să renunți nici pentru o clipă, astfel riști să devii o ”marionetă” a timpului. Or, ”omul fără voință e jucăria evenimentelor” (P. Doumer).

Odată ce dispare dorința, începi să balansezi pe talgerele întîmplărilor. Aceasta reduce din tandrețea propriei personalități și din cea a ambiției de a reuși în viață. Nu e nimic mai groaznic decît să-ți trăiești destinul pur și simplu, să mergi pe drumul vieții, neștiind unde vrei să ajungi. De aceea, e bine ca fiecare să-și construiască un ideal încă din adolescență și, de ce nu, din fragedă copilărie. Gîndurile și visurile noastre de mici trebuie să devină realitate și să tindem sa le dăm lumină și viață. Suntem oameni, oameni obişnuiţi. Orice am visa şi orice am face, faptul că respirăm acelaşi aer ne determină să înţelegem că facem parte din această lume. Care tulbură mai mult decât vindecă  această planetă care are mult prea multă răbdare cu noi, specie care a primit cumva denumirea de fiinţă umană.

Trebuie să știm ce vrem de la viață și cum să obținem succesul. Numai așa ne vom simți cu adevărat personalități, conștientizînd faptul că Dumnezeu nu ne-a oferit în zadar șansa de a trăi pe acest pămînt.

Viața ni se dă o singură dată și trebuie să o prețuim, așa simplă cum este, nu trebuie mereu să fim în goană de bogații. Goana de prieteni mulți dar care pot fi falși, și care nu ne va oferi sprijinul atunci cînd avem cea mai mare nevoie de ei.

Să luptăm mereu pentru a trăi în liniște si pace, să luptăm pentru bine și frumos, să luptăm să fim oameni între oameni căci aceasta este cea mai mare bogăție ”SĂ FII OM”.

Tot ce poţi să faci este să îndrăzneşti, să ai curajul de a-ţi asuma şansa de a fi OM. Pentru că este într-adevăr o şansă… Să fii Om este o şansă pe care e bine să o ţii cu amândouă mâini!

Stagiar: Rebeja Irina