Banca Națională ar putea aduce în discuții ideea modernizării bancnotelor moldovenești, actualmente este cunoscut faptul că vor fi introduse monede de 1 și 2 lei. Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, nu exclude în acest sens faptul că designul bancnotelor ar putea fi modificat complet.
Ideea de bază este că pe bancnotele leului moldovenesc să nu se regăsească doar chipul lui Ștefan cel Mare, dar ale altor personalități, de asemenea, leii moldovenești ar putea fi din polimer, astfel cum sunt bancnotele naționale ale României, spre exemplu.
Guvernatorul a declarat în cadrul unei conferințe de presă că, în cadrul discuțiilor referitor la monedele naționale, foarte multă lume a ridicat întrebarea de ce nu facem bancnote de polimer. Cert e că o bancnotă de polimer costă mai scump decât un leu, însă foarte mulți experți spun că vor bancnote de calitate, durabile.
Acesta nu exclude și posibilitatea ca leul moldovenesc să aibă un cu totul alt design și dimensiune.
Sergiu Cioclea a susținut că: „Dacă anul viitor vom ajunge la concluzia că suntem pe calea bună, atunci vom schimba complet designul, și poate vom avea bancnote mai diverse, nu numai cu același domnitor, cu mai multe elemente de diferențiere, nu exclud deloc”, a menționat Guvernatorul Băncii Naționale.
Analizând atunci bancnotele din România, dar și din alte țări europene, au remarcat faptul că leul moldovenesc se deosebește din câteva puncte de vedere:
- este mai mic în dimensiune;
- este confecționat din hârtie;
- ilustrează o singură personalitate, pe Ștefan cel Mare și Sfânt.
Reamintim că Banca Națională a Moldovei a pus în circulație noi bancnote din data de 12 octombrie, 2015. Cele șapte bancnote modernizate au valoarea nominală de 1 LEU, 10 LEI, 20 LEI, 50 LEI, 100 LEI, 200 LEI și 500 LEI.
TIMPUL a propus atunci câteva personalități ce ar merita să fie pe bancnotele oficiale ale R. Moldova, rezultatul acestei idei îl puteți vedea mai jos: