Supercupa Europei a fost cucerită de echipa FC Barcelona

Pentru a cincea oară în istoria sa, echipa FC Barcelona a cucerit Supercupa Europei la fotbal, învingând cu scorul de 5-4 după prelungiri (3-1; 4-4) formaţia FC Sevilla, marţi seara la Tbilisi (Georgia).

Cele două rivale spaniole au oferit un adevărat regal fotbalistic celor aproximativ 55.000 de spectatori care au umplut tribunele stadionului „Boris Paichadze Dinamo Arena”.

FC Sevilla, câștigătoarea Europa League în sezonul trecut, a deschis rapid scorul, după numai trei minute de joc, în urma unei lovituri libere executate de argentinianul Ever Banega.

Replica deținătoarei trofeului Ligii Campionilor nu s-a lăsat prea mult așteptată, reușind să întoarcă rezultatul în mai puțin de zece minute, prin două goluri.

Sevilla a acuzat șocul, iar Barca a preluat practic controlul jocului și a forțat marcarea celui de-al treilea gol.

Sevilla nu a depus însă armele și a înscris cel de-al doilea gol al andaluzilor.

Această reușită le-a dat aripi jucătorilor de la Sevilla, care au înscris pentru a treia oară în minutul 72.

FC Barcelona a reușit să marcheze golul care i-a adus mult-râvnitul trofeu în cea de-a doua repriză a prelungirilor.

http://trm.md/ro