(Comentariu) ,,Violența domestică – ultimul refugiu al incompetenţei”

Suntem în secolul în care civilizaţia umană cunoaște bine ,,merci” toate tehnologiile moderne implimentate și cum să se folosească de acestea. Păcat, însă că omenirea nu s-a debarasat cu totul de un şir de moravuri, vicii și atrocităţi ce vin dintr-un trecut medieval.  Cînd zic antrocități mă refer la violenţa în familie, în special faţă de femei și copii.

Dacă am încerca să estimăm care sunt proporţiile fenomenului de violenţă domestică, cred că ne-am chinui să cuprindem necuprinsul. Potrivit unui sondaj de opinie realizat la noi de Winrock International , circa 41% din femei au fost afectate de violenţă în familie cel puţin o dată în viaţă sau fiecare a patra femeie suferă de violenţă alături de copii lor. Alte 20% din femei nu pot lua nici o decizie fără voia sau acceptul bărbatului. Rata violenţei este, de asemenea, mai ridicată pentru femeile cu studii neterminate, precum şi pentru femeile din Nordul şi Sudul Moldovei, adică din zonele rurale. Se mai spune că cel mai mult au de suferit femeile cu copii, decît femeile care nu au copii.

fcd5cb7b98fd9b06d3e9c271541a2f6a
De remarcat e faptul în ţările mai dezvoltate procentul cazurilor de violenţă asupra femeilor este mai redus decât în cele în curs de dezvoltare. Dintr-un motiv foarte concis – pentru că acolo există un sistem de garanţii de protejare a drepturilor femeilor. În plus, există egalitate între femei şi bărbaţi. De exemplu, dacă ne referim la unele doctrine, în care se consideră că femeia trebuie doar să-l slujească pe bărbat, acolo cazurile de violenţă sunt mult mai numeroase. La noi, în Republica Moldova, cazurile de violență domestică sunt destul de frecvente, atît în familiile social vulnerabile, cît și în familiile cu o stare materială destul de bună. Și chiar dacă nu facem parte din țările Asiei de Sud, ale Africii sau ale Orientului Mijlociu, la noi se atestă un nivel sporit de discriminare a femeilor și copiilor. Mai sunt bărbați, care după părerea mea își pierd din statut maltratîndu-și femeia și propii copii.

După doi ani de promovarea a valorilor moral- spirituale și a modelelor de educație și comportament în familie, aceeași organizație a realizat un studiu similar. Aici s-a pus accentul pe date privind violenţa domestică, dar preponderent cu referire la abuzarea copilului în familie şi în şcoală. Realizat pe un eşantion de 1.620 copii cu vârsta între 10-18 ani adică elevi şi 630 de părinţi, el este reprezentativ atât din punct de vedere geografic, cât şi ca vârstă şi sex. Chiar dacă în prim-plan stă violența în familie din perspectiva femeii abuzate, torturate, s-a făcut referință și la violența față de copii. În esență copiii de azi, sunt adulții de mîine care vor aborda același comportament pe care l-au văzut și deprins în familie. În acest studiu s-a constat că situația nu e cea mai bună și că violența domestică se transmite și se propagă din familie într-o nouă familie.

Țara noastră înregistrează tot mai multe cazuri de acest gen, care al rîndul lor au urmări grave, victime și reprezintă totodată un model pentru eventualele cazuri de abuz ce vor avea loc. Mass- media informează cu scopul de a nu se propaga asemenea atrocități în societate, însă sunt și minți mai slabe sau oameni educați într-un stil neadecvat care preaiau informația ca un model, pentru că ei consideră că așa este corect. Astfel, se constată în fiecare an aceeași problemă, a altor destine cu diferite drame care au la bază violența domestică.
Un refugiu pentru femeile care nu-și găsesc pacea acasă este ,, Casa Mărioarei” . Aici femeile și copiii maltratați se simt în siguranță. Această Asociație Obștească oferă adăpost de urgenţă, asistenţă psihologică, socială, juridică, medicală şi informativă femeilor – victime ale violenţei .
Tot mai des aud absurda replica, precum că ,,bătaia este ruptă din rai”, iar femeia este o floare, dar, dacă iţi este nevastă, trebuie să o baţi. Este deviza după care un bărbat onorabil din Moldova se ghidează în relaţia cu soţia. În această ţară, statistica neoficială spune că a patra femeie şi al doilea copil sunt bătuţi sau supuşi perversiunilor sexuale de către capul familiei.
Poliţia nu face nimic. Nici procuratura. Sunt lucruri privite ca fireşti de această societate. Totul pare desprins din viaţa vechilor primitive, să-i zic așa.
Un caz, mai recent care a șocat o țară întreagă este acel al unei femei din Republica Moldova care a fost condamnată la trei ani și opt luni de închisoare, pentru că și-a înjunghiat mortal soțul în încercarea de a se apara de abuzurile acestuia. Pe parcursul anilor de căsnicie, Victoria Pruteanu a fost supusă actelor de violență. Deși a cerut, de nenumărate ori, ajutorul autorităților, femeia nu a fost protejată de soțul său violent. Victoria a trăit într-un coșmar continuu, ani la rînd. Bătăile crîncene, umilința și amenințările cu moartea veneau din partea celui ce cîndva i-a jurat credință în fața altarului. Din această cauză a avut doua tentative de suicid, a pierdut prima sarcină, demnitatea și speranța unei vieți liniștite. Ca într-un final să fie încătușată chiar sub ochii copiilor ei.
Cazul și mai ales sentința au generat interes peste Prut, unde mai multe persoane publice au luat atitudine și au lansat o petiție publică, adresată Președintelui Republicii Moldova și Ministerului Justiției, pentru ca Victoria să rămînă în libertate pentru a-și putea crește copiii.
O mulțime de asemenea cazuri sunt sub evidența autorităților, dar și mai multe sunt neștiute. Femeile din frica ce o au față de soț și de teama amenințărilor, preferă să îndure o viață chinuitoare, gîndidu-se că totul are un sfîrșit. De multe ori un sfîrșit prea tragic pentru ele.
Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, în anul 2006, în urma conflictelor familiale, în R. Moldova au fost săvârşite 50 de crime, inclusiv 20 de omoruri intenţionate şi 30 de cazuri de leziuni corporale grave (comparativ cu 39 de crime, 16 omoruri şi 23 de cazuri de provocare a leziunilor corporale grave în 2005). Majoritatea infracţiunilor în cauză au fost săvârşite de persoane aflate sub influenţa alcoolului, cu antecedente penale sau cu dereglări psihice. În prezent, în evidenţa poliţiei se află peste 5.300 de scandalagii familiali, peste 40.000 de persoane alcoolizate şi peste 10.200 de persoane cu dereglări psihice. De menționat că în cele mai multe cazuri de crimă, femeile și copiii sunt victime.

De mai bine de 20 de ani L.O. – Cоmbat Violence Against Women gestionează mai multe Linii Fierbinţi. Și în Republica Moldova, Linia Fierbinte este ca un colac de salvare pentru femei și copii, victime ale violenţei domestice. În perioada suferinţei, a unui stres enorm ea reprezintă o metodă sigură de sprijin.
În conluzie putem afirma că violenţa este tot ceea ce desfigurează condiţia umană. Cel mai bun refugiu pentru incompetenți este violența domestică. Fiecare din noi își alege statutul.