Gustar Music Festival revine la Orheiul Vechi

Gustar. Legenda renaște! Pe 19 și 20 august 2017 dragonul Gustar va renaște în forță în cuibul său natal! În aceste zile vom celebra Vara, Viața și Belșugul pământurilor noastre, dansând pe ritmurile incendiare a melodiilor din folclorul balcanic.

Situată pe structurile geologice formate cu peste 13 milioane de ani în urmă, în locul unde Orientul se întâlnește cu Occidentul, valea Orheiul Vechi poartă o amprentă istorică – cea a legendarului Dragon. Acest personaj mitic, cunoscut sub numele de Gustar se întâlnește în numeroase legende ale popoarelor euro-asiatice.
De-a lungul secolelor dragonul Gustar a fost protectorul acestui tărâm situat în albia râului medieval. Datorită puterii dragonului, pământurile erau mereu roditoare și bogate. Actualii urmași a popoarelor străvechi aduc omagiul protectorului lor la sfârșitul lunii august, atunci când celebrează sărbătoarea „Gustar”, care provine de la denumirea celei mai călduroase luni a anului.

În scurt timp vor apărea informații despre bilete și programul detaliat al evenimentului, fiind postate pe pagina de Facebook Gustar Music Festival 2017.