
„Lorelei” a lui Ionel Teodoreanu este unul dintre cele mai cromatice romane din literatura română. Plin de imagini magnifice, de descrieri care mai de care, de frumusețe și, bineînțeles, dragoste – romanul cu siguranță vă va marca.
Luli, Lorelei, Lucia este o tânără, care în timpul unei călătorii cu trenul îi acordă ajutor unui domn care a leșinat. Mai târziu acesta se dovedește a fi Catul Bogan, scriitor și profesor universitar, invitat în oraș pentru a prezida Comisia examenului de Bacalaureat. Printre elevele venite să susțină examenul o va regăsi pe Lucia, iar peste 4 zile va merge să-i ceară mâna. Va urma călătoria de nuntă. Și apoi, vor interveni varii dileme care-i vor da de gândit atât Luciei, cât și soțului ei.
Finalul îl aflați citind cartea.
Recomandare: „Lorelei” de Ionel Teodoreanu.
Sursă: Rubrica „Cartea Zilei”, Radio Studentus.
Text: Aliona Ciurcă, USM