Suntem la vîrsta cînd ne îndrăgostim şi căutăm dragostea în rime şi în versuri. Ni s-ar părea că acest sentiment e atît de greu de definit, dar odată ce găsim un poem de dragoste, îi pătrundem înţelesul dintr-o singură răsuflare. Uneori ne sunt sufuciente doar patru versuri, pentru a înţelege că iubirea trăieşte în fiecare celulă a corpului nostru şi în fiecare atom de oxigen.
Vă îndemnăm să savuraţi gustul dulce al dragostei din catrenele ce urmează.
Nebune-albastre flori de mai, iubiri prea vechi de-o viaţă
Iubiri mai noi de-un “Stai”, noi doi,
O ploaie, un copac, miros de tei
Şi-un început al unui lung sfîrşit de trei.
(Zina Zen)
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.
(Mihai Eminescu)
Spune-mi, dacă te-aş prinde într-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului
Nu-i aşa că vei şchiopăta
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…
(Nichita Stănescu)
Vreau dor o cupă plină, o pîine pe jumate
Şi o carte de poeme şi dacă sunt cu tine.
Chiar stînd într-o ruină, mai fericit ca mine
Nici un sultan nu este cu o sută de palate
(Omar Khayyam)
Mai miros a tine, ochii mei sunt plini
de-ale tale lacrimi pînă în călcîie.
Dragostea finală, moartea mea dintîie
Floare-n gelozia sectelor de spini
(Adrian Păunescu)
Tu vez doar aparenţe, un val ascunde firea
Tu ştii demult acestea, dar inima firavă
Tot vrea să mai iubească, căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otravă
(Omar Khayyam)
Iubire, bibelou de porţelan
Obiect cu existenţă efemeră
Te regăsesc pe acceaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…
(Ion Minulescu)
Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea,
Te-aş zidi din mine însumi.
(Adrian Păunescu)
