Fragmente din Coran scrise în urmă cu aproximativ 1300 de ani au fost descoperite în biblioteca Universităţii din Birmingham, Marea Britanie. Acestea ar putea fi printre cele mai vechi din lume.
Manuscrisul era păstrat de aproape un secol într-o colecţie de cărţi şi documente din Orientul Mijlociu, fără ca nimeni să-şi imagineze că este atât de vechi. Numai în contextul în care o cercetătoare italiană, Alba Fedeli, a studiat textul pentru teza de doctorat, universitatea a decis să facă o analiză cu carbon 14.
„Rezultatul este surprinzător”, a afirmat David Thomas, specialist în islam şi creştinism al universităţii. Potrivit analizei, manuscrisul datează din perioada anilor 568-645, aşadar, din tipul vieţii profetului Mahomed, despre care tradiţia islamică spune că ar fi trăit între 570 şi 632.
Fragmentele din Coran sunt caligrafiate pe piele de oaie sau capră. „Analiza documentului arată că există o mare probabilitate ca animalul de la care provine pielea să fi trăit în timpul profetului Mahomed sau puţin după aceea”, a adăugat David Thomas.
În manuscrisul care, potrivit cercetătoarei Alba Fedeli, provine dintr-un acelaşi codex ca şi paginile păstrate la Biblioteca Naţională Franceză de la Paris, sunt reproduse versete din capitolele 18-20, scrise cu cerneală în hijazi, vechi stil caligrafic arab.
Manuscrisul va fi expus la Universitatea din Birmingham, între 2 şi 25 octombrie.
http://totul.md/