(INTERVIU) ”Cartea este un instrument foarte valoros de informare”

O carte bună își ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte. Nu e alta mai frumoasă şi de folos în toată viaţa omului zăbavă decît cititul cărţilor.

În cadrul bibliotecii ”OVIDIUS” din Chișinău, activează Natalia Cojoharenco, o persoană cu suflet cald care este mulțumită pentru meseria pe care a ales-o și nu regretă nici un moment petrecut în această ”casă luminată”.


Ce sau cine va determinat să alegeți profesia de bibliotecar?

Cred că nu cine dar ce, pentru că din copilărie îmi plăcea să citesc foarte mult. Pe săptămînă puteam să citesc și 23 de cărți, mai cu seamă dacă erau atractive, aventuri, atunci lecturam pînă tîrziu, pînă nu finisam. Deci, cărțile m-au determinat să aleg domeniul în care activez.

 Cum vă simțiți în această postură?
Mă simt bine. Îmi place ce fac, îmi plac utilizatorii noștri, avem utilizatori fideli și mai puțini fideli. Deci îmi place, mă simt în largul meu.

Ce presupune meseria dvs?
În primul rînd comunicarea cu oamenii. În al doi-lea rînd trebuie să cunoști bine ce le propui celor care au intrat în bibliotecă. Trebuie să ții utilizatorii la curent mereu cu noile achiziții din bibliotecă.

Ce este cartea în viziunea dvs?
Cartea este un instrument foarte valoros de informare.

Care este ultima carte citită de dvs? Povestiți-ne cîte ceva despre conținut. 
Ultima carte citită se numește ”În sălbăticie”. Este un roman despre un tînăr de 23 de ani care și-a propus să cunoască lumea printr-o aventură. Și-a lăsat totul în spate și a plecat în Alaska unde și-a cheltuit ulmii bani. Deci el și-a dorit foarte mult să ajungă în natura pură sa o vadă așa cum este ea. Totul se sfîrșește cu decesul tînărului peste 4 luni, adica el în lupta cu natura a pierdut. Totuși m-a impresionat foarte mult capacitatea lui de a abandona absolut tot și a pleca în lumea mare.

Care sunt categoriile de vîrstă ce vă vizitează cel mai des biblioteca?
Avem diverse categorii. Începînd de la preșcolari, elevi, studenți, avem utilizatori chiar și de 80 de ani. Deci vîrstele sunt diverse (șomeri, muncitori, intelectuali).

Care sunt cele mai solicitate cărți din biblioteca dvs?
Se citește foarte mult din cadrul programului școlar. Copiii au lecturi de vară propuse de școală. Este foarte solicitată ”Temă pentru acasă” de Nicolae Dabija, Aurelian Silvestru este solicitat, din literatura universală sunt titluri. Deci sunt foarte multe și diverse.

Cîți tineri se mai îndreaptă la ora actuală la biblioteci? Ce i-ar motiva sa facă aceasta?
Sunt suficienți. Vin studenți pentru că sunt nevoiți să citească, vin elevi, la fel curicula presupune că trebuie să citească. Vin copii, iarăși au programul propus de școală, sunt obligați să citescă, dar vin foarte mulți care își aleg să citescă din plăcere.

Se spune că în ultimii ani profesia de bibliotecar este pe cale de dispariție. Cît este mit și cît adevăr?
Nu cred. Deci cu singuranță cu toții ați urmărit filmul ” Moskova nu crede lacrimilor”, și acolo tot se spunea că o să dispară teatrele, și no să mai fie, totuși ele există și în prezent. Și eu cred că valul trece dar biblioteca oricum va rămîne. 

Ce înseamnă biblioteca pentru un bibliotecar? O casă, un sanctuar sau o evadare?
Nu cred că este un sancturar, că este prea pompos. Este meseria, poate și o evadare.

Care este principalul adversar al bibliotecarilor?  Lipsa de interes pentu lectură sau poate noile tehnologii?
Eu nu consider că noile tehnologii sunt un adversar, mai degrabă e un partener întrucît la această etapă biblioteca noastră este echipată foarte bine, și pe viitor se așteaptă la ceva și mai bun. Cred totuși că lipsa de interes a unor persoane, lipsa de timp, goana secolului ar putea fi un așa numit adversar.

Au existat momente în care ați fost tentată să renunțați la această meserie?
Deci, ca la orice om au fost și așa momente. Dar nu am renunțat.

Nu de puține ori bibliotecile au fost comparate cu niște temple ai lecturii. Pot fi considerați bibliotecarii în contextul actual salvatori ai acestor temple?
Da, sunt niște oameni care se sacrifică zi de zi promovînd ceva bun, ceva luminos. Deci sunt deacord cu ideea că noi, bibliotecarii suntem așa numiții salvatori a frumosului.

Lăsați un mesaj pentru cititorii noștri
.
Vreau să invit pe toți care nu sunt încă cititorii bibliotecii, să devină pe parcurs, deoarece un om care citește, este un om care evoluează mereu. Consider că cititul îmbogățește foarte mult potențialul intelectual a fiecarui om. Sper că cei care încă nu sunt pe cale spre bibliotecă, vor veni încetul cu încetul.