„Mulţumesc pentru amintiri” este o operă scrisă de autoarea bestseller-ului „P.S. Te Iubesc”, Cecilia Ahern.
Autoarea ne prezintă o istorie inedită de dragoste. Joyce Conway, în urma unui accident casnic, este salvată din ghearele morţii datorită unei transfuzii de sânge, primită de la un necunoscut, Justin Hitchcock. Eroul are o oroare paralizantă de ace, însă se încumetă să doneze sânge pentru a o impresiona pe frumoasa doamnă doctor.
Totuşi, se întâmplă ceva straniu, căci odată cu sângele primit, Joyce se alege şi cu… amintiri străine, amintiri ce-o ajută să treacă peste nenorocire mai uşor.
În goana după dezlegarea misterului din spatele cadoului neaşteptat, cei doi încep să gonească unul după altul, născându-se astfel o neobişnuită poveste de dragoste.
Cartea reprezintă o lectură uşoară, care îţi lasă o plăcută senzaţie de armonie…
Galina Zubenschi, USM