Talentele ascunse ale lui Eminescu

Poetul Mihai Eminescu este cunoscut pentru geniul său literar şi gazetăresc, însă dincolo de aceste preocupări, era pasionat de filosofie, anatomie fizică şi matematică. Totodată, acesta era poliglot şi cânta foarte frumos.


Mihai Eminescu, genialul botoşănean născut în 1850, a rămas cunoscut posterităţii pentru opera sa literară dar şi pentru preocupările sale gazetăreşti, lucrând mulţi ani ca jurnalist la Iaşi şi Bucureşti. Dincolo de aceste preocupări, cunoscute tuturor, Eminescu a avut şi alte pasiuni ştiinţifice, fiind un adevărat enciclopedist. De altfel, preocupările academice ale lui Eminescu l-au făcut pe Constantin Noica să-l numească „omul deplin al culturii româneşti”.Dincolo de literaratură şi gazetărie, Eminescu a preferat filosofia, matematica, anatomia, economia, ştiinţele politice, fizica şi chiar astronomia. Tot în domeniul artelor, s-a remarcat ca un cântăreţ cu o voce care a reuşit să-i impresioneze până şi pe cei mai buni lăutari ai vremii.  

Filosoful Eminescu, pasionat de Kant şi Hegel  

Pasiunea pentru filosofie se observă în toată creaţia literară eminesciană. Aproape nu există operă literară a poetului fără principii filosofice, cugetări şi nuanţe de acest gen. „Mortua Est“, „Epigonii”, „La Steaua”, „Avatarii faraonului Tla”, „Luceafărul” sau „Sărmanul Dionis” sunt doar câteva exemple. George Călinescu, scria în ”Viaţa lui Mihai Eminescu”, una dintre cele mai complete biografii a poetului, că pasiunea pentru filosofie a fost descoperită în anii facultăţii. Practic poetul era meditativ şi predispus către această ramură, dar la Univeristatea din Viena a descoperit-o. De altfel Eminescu la Viena în perioada 1869-1872, cât a fost student în capitala Imperiului Austro-Ungar, a studiat la Facultatea de Filosofie.

Din spusele lui Călinescu, poetul a frecventat cursurile unor importanţi profesori de filosofie ai vremii, printre care Robert Zimmermann, Karl Sigismund Barach-Rappaport şi Teodor Vogt. De altfel, Eminescu a dovedit un talent aparte în domeniul filosofiei, studiind-o ca un adevărat profesionist. „Însemnările sale din acea perioadă dovedesc faptul că Eminescu era chiar interesat de asemenea probleme, pe care încearcă să le aprofundeze singur, prin lecturi şi consideraţiuni personale, ceea ce nu mai fac studenţii obişnuiţi în filosofie. O făceau însă, pe atunci, filosofii de profesie”, precizează academicianul Alexandru Surdu, în Revista „Clipa”, din ianuarie 2013. 

  Călinescu îl descrie ca pe un autodidact avid de carte, care nu se mărginea doar la cursuri. „Adevărata cultură poetul şi-a făcut-o însă nu pe băncile sălilor de facultate, printre colegii de la Litere numiţi-pare-se-«mincinoşi» , sau printre cei de la Drept, socotiţi «grobiani», ci de-a dreptul din cărţile pe care le citea la bibliotecă sau acasă. Pe dată ce primea bani din ţară, îşi cumpăra cărţi şi dispărea pentru câtva timp din ochii colegilor săi.  Închis în odaia sa, devora, aşezat la masă sau întins pe pat, cărţile cumpărate”, scria George Călinescu.

Era pasionat de Kant, Hegel şi de filosofia orientală, indiană în special. „Colegii îl ştiau ca un cunoscător al lui Platon, Spinoza, şi Fichte, al doctrinelor orientale, al lui Kant şi al lui Schopenhauer. Citise din Ramayana şi Mahabharata, pe Kalidasa şi, probabil parţial, Vedele şi vorbea cu aprindere despre Buddha Sakya Muni şi despre Nirvana”, preciza Călinescu. De altfel, Eminescu era un poliglot, cunoştea franceza, germana, italiana, puţină spaniolă, latină, greacă şi probabil şi limbi orientale, începuse să traducă „Critica raţiunii pure” a lui Kant. Citea cu prietenii din Rousseau în original, Alfred de Vigny, Hugo şi Lamartine.    „Ca un enciclopedist autentic, el îşi propune şi chiar încearcă să facă un fel de dicţionar filosofic.

După maniera generală de a proceda, se pare că Eminescu dispunea de un dicţionar german-latin şi de unul latin-german, ambele cu profil filosofic, din care alegea termenii semnificativi, îi traducea (din germană în latină sau invers) şi apoi îi explica în româneşte. El nu s-a mulţumit cu împărţirea caietului, în genul unui repertoar: a, b, c…, ci a încercat alcătuirea de grupuri din două litere. Literei „a”, de exemplu, îi corespund 15 file notate cu ab, ac, ag, ah, ai, aj, al, am, an, ap, ar, at, au, av şi az. Ceea ce înseamnă o amănunţire excesivă a dicţionarului, pentru a nu pierde cumva din vedere vreun termen. Ne putem imagina ce muncă ar fi necesitat realizarea unui asemenea dicţionar. Facem abstracţie de faptul că nici astăzi nu avem un dicţionar filosofic atât de bogat”, preciza academicianul Alexandru Surdu în revista „Clipa”. 

  Din păcate, Eminescu abandonează această muncă şi, deşi a urmat şi cursuri la Berlin în perioada 1872-1874, renunţă şi la dicţionar, şi la filosofie ca preocupare principală, fiind nevoit să-şi câştige existenţa ca bibliotecar, revizor şi apoi jurnalist.

  Pasionat de fizică, matematică şi de medicină  

Eminescu nu a fost pasionat doar de filosofie. George Călinescu ni-l arată studiind cu pasiune anatomia, economia, ştiinţele politice şi astronomia. Pasiunea aceast a debutat tot în perioada „vieneză”. „Colegii îl întâlneau la prelegerile lui Lorenz Stein de filosofia dreptului, economie politică, ştiinţe financiare şi administrative, la cursul de drept internaţional al lui Louis Neumann şi chiar la prelegeri de medicină. Asista adesea la cursul de medicină legală a doctorului Gatscher, urmărind cu interes disecţiile de cadavre bărbăteşti şi femeieşti, pe care numitul profesor le însoţea de minuţioasele examene şi aplicări ale tuturor organelor «de la creier până-n tălpi», precum şi la cursul de anatomie  al lui Brucke“, precizează Călinescu în „Viaţa lui Mihai Eminescu”. Deşi literat, poet şi jurnalist, îndreptat către latura umanistă a ştiinţelor, Eminescu s-a dovedit un geniu polivalent. Compunea poezii, dar trasa şi ecuaţii.

Era pasionat de matematică, fizică şi chiar de inginerie. „Preocupările de cultură ştiinţifică au urmărit de aici înainte toată viaţa pe Eminescu, iar însemnările de fizică, de mecanică, întrerupte de oculte ecuaţii, umplu multe din manuscrisele sale“, scria Călinescu, despre preocupările lui Eminescu. Începute în timpul studenţiei, acestea nu au fost abandonate nici măcar în perioada în care gazetăria îi ocupa aproape tot timpul.  „Încă de la Viena, el arătase interes pentru ştiinţe, îndeosebi pentru filosofie şi chimie. Nevoia internă de unitate în explicarea universului împinsese pe acest spirit speculativ să caute abstracţiunile necesare în ştiinţe, la început în ştiinţele naturale, apoi în mecanică şi astronomie. În caiete groase cumpărate de la Leon Alcalay începuse să-şi facă însemnări după publicaţiuni ştiinţifice, să copieze, bunăoară, noţiuni despre plante după Schleiden sau observaţiuni fizice asupra caloriometriei, a căderii corpurilor, a legilor mişcării, forţei centrifuge”, completa Călinescu. Eminescu este văzut de apropiaţii săi umplând notiţe cu ecuaţii complicate şi stăpânind matematica la perfecţie. Până în ultimele sale zile, poetul se ocupa de calcule matematice complicate şi probleme de fizică.  

„Vocea de aur“ a lui Eminescu.

 Pe lângă pasiunea pentru ştiinţe, Eminescu, spun contemporanii săi, avea o voce extraordinară. Din punctul de vedere al istoricilor, acesta ar fi putut oricând deveni cântăreţ. Cânta cu lăutari, aceştia rămânând impresionaţi de calităţile sale vocale. Un astfel de episod este evocat de prietenul lui Eminescu de la Botoşani, Andronic Ţăranu. Acesta povesteşte cum l-a impresionat poetul cu vocea sa pe celebrul lăutar moldovean Toma Micheru, la o petrecere la Hotelul Moldavia. De altfel, eminescologul Lucia Olaru Nenati a realizat şi o lucrare de specialitate privind calităţile vocale ale lui Mihai Eminescu, fiiind culese şi câteva melodii pe care poetul obişnuia să le cânte, printre care o doină şi melodia „Barbu Lăutarul”. Eminescu cânta şi pe la petrecerile „Junimii”, când avea dispoziţia necesară, eclipsând chiar şi pe soliştii profesionişti.  

 Poetul a lăsat mai multe articole de filosofie, economie politică şi chiar însemnări cu rezultate ştiinţifice obţinute în domeniul fizicii şi matematiicii, puţin cunoscute. Geniul poetic însă a eclipsat celelalte preocupări, cum nevoia de bani a curmat studiile poetului, obligat să se angajeze ca bibliotecar, revizor şi în cea mai mare parte a vieţii, gazetar. 


sursa: adevarul.ro