„Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj” este o privire originală în universul straniu al lui Haruki Murakami, de această dată alături de un erou chinuit de traumele adolescenței.
Romanul reprezintă un amestec de două timpuri diferite – timpul prezent și flashback-urile din capul lui Tsukuru Tazaki cel fără de culoare, adică amintirile sale. Din nou lumea universului Haruki Murakami este atît de aparent banală, încît fantasticul și supranaturalul intervin în modul cel mai firesc. Ambele timpuri sunt pline de pierdere și solitudine. Narațiunea stă, sub metafora culorilor, care fac posibilă și introducerea fantasticului în poveste, și care conectează amintirile, brutalitatea unor adevăruri ce se dezvăluie pe parcurs și stranietatea unor istorii care împing granițele imaginației.
Murakami a reușit să surprindă de această dată un univers marcat în mare parte de realism. Lumea lui Tsukuru Tazaki este o lume în care hotare între magic și terifiant, rămîn vag suspendate în vis.
În centrul acțiunii se află un personaj care se crede lipsit de culoare în sens direct (numele lui nu conține vreo culoare), cît și în sens indirec (lipsit de personalitate). În adolescența era cuprins de o atmosferă totalmente diferită – avea un grup perfect armonizat de prieteni colorați.
Rezumat:
Tsukuru are 36 de ani, este inginer și are un vis – sa construiască gari și multe, multe amintiri, care nu-l lasă să-ți traiasca prezentul. Are însa și o nefericire: se vede pe sine ca pe un vas fără conținut, părăsit de toți din pricina golului său lăuntric. Gîndurile îl poartă adesea la o gașcă aventuroasă din liceu, în care fiecare membru avea, în loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra și Dalba, iar baieții Albastru și Roșu. Al treilea băiat din gașca era el, Tsukuru, omul fără de culoare, al cărui nume înseamnă „cel care face”.
“Cît despre Tsukuru, nu era înzestrat cu nici o calitate aparte cu care să se fălească sau pe care s-o poată arăta. Cel puțin el așa simțea. Era mediocru în toate cele. Poate avea prea puțină culoare.”
Însă într-un moment grupul său de prieteni apropiați a rupt brusc orice legături cu el, fără a-i oferi vreun motiv pentru această decizie. Un alt prieten din studențime, Haida (adică Sur) în lăsă în urmă și renunță la studii fără a-i spune vreun cuvînt.
El își trăiește viața în singurătate pînă în momentul în care o cunoaște pe Sara. Ea îl ascultă, îi află nefericirile și încearcă să-l ajute, îndemnindu-l să plece în cautarea prietenilor din liceu și să se-mpace cu ei. Abia apoi se va intoarce la ea și va deveni fericit.
Efortul lui Tsukuru de a se vindeca de o rană sufletească adînca, pricinuită tocmai de cei mai apropiați prieteni ai săi, este evocat într-o manieră pe cît de simplă și cursivă, pe atît de emoționantă. Întreaga carte vorbește, de fapt, despre vulnerabilitatea oamenilor la gesturile celorlalți, despre cît de mult ne pot afecta momente din viață care, la prima vedere, par lipsite de un dramatism real, despre cît de dificil este să decizi dacă e mai bine să uiti și să treci mai departe sau sa te lupți pentru a înțelege ce și de ce s-a întîmplat…
