Studiază urbanism şi arhitectură la UTM, are un blog, îi place să gătească şi să fotografieze şi pe lîngă toate acestea a fost aleasă cea mai frumoasă studentă – Doina Stratan este cîştigătoarea ediţiei 2014 a concursului Miss Universitate.
Dacă vrei să afli cu ce se ocupă în timpul liber şi ce impresii are în urma concursului, te invităm să o cunoşti în interviul de mai jos:
– Cine este Doina Stratan? Cu ce te ocupi şi care sînt pasiunile tale?
– Sunt o fire curioasă şi caut mereu o nouă provocare căreia să-i fac faţă. Îmi place să-mi ating orice scop propus, fie vorba de studii, sau ocupaţii din timpul liber. Sunt studentă în primul an la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură a Universităţii Tehnice din Moldova, ceea ce presupune foarte puţin timp liber. Din această cauză timpul rezervat activităţilor ce nu ţin de studii îl dedic ocupaţiilor dragi sufletului, iar printre ele e şi scrisul. Blogul meu este oaza mea de relaxare.
– Ce preferi să faci în timpul liber şi unde petreci cea mai mare parte a zilei?
– Aşa cum spuneam, timpul meu liber este limitat şi deci preţios. O parte mi-l rezerv pentru studii, iar ceea ce mai rămâne, cu cei dragi şi apropiaţi mie. Şi ca să mă reîntorc la momentele puţine din timpul liber pe care le trăiesc, cele mai frumoase clipe le imortalizez. Ador fotografia şi evident orice ocazie din viaţă e prinsă de camera foto. Iar seara, atunci cand vreau să fac ceva inedit gătesc. Îmi place să surprind şi în bucătărie!
– Ce aşteptări ai avut iniţial de la concurs, intuiai că ai putea cîştiga premiul cel mare?
– Nu m-am gândit niciodată la titlu sau la podium, mi-a plăcut procesul şi asta contează foarte mult. Am acceptat provocarea pentru că acest gen de competiţie îţi menţine feminitatea în formă. Evident că într-un astfel de concurs există competiţie. Frumuseţea e subiectivă prin excelenţă, iar în acest caz încrederea în sine pe de o parte şi votul juriului, pe de altă parte spun totul. Dacă intuiam? Da, în ultimele secunde înainte de a fi anunţată câştigătoarea Miss Universitate 2014.
– Cît de greu a fost să te pregateşti pentru concurs şi cît de aprigă a fost lupta pentru titlul de miss universitate?
– Pregătirea pentru concurs a fst scurtă, dar consistentă. Am renunţat la tot timpul meu liber în această perioadă. A fost necesar. A fost nevoie de multă disciplină şi organizare, multă răbdare şi voinţă. Nu regret însă pentru că rezultatul a fost pe măsură să-i facă pe cei apropiaţi să uite că îmi petreceam tot timpul liber la repetiţii.Şi da, pregătirile… Ele nu ar fi fost eficiente dacă nu era Irina Ilco. Este un om remarcabil şi am învăţat enorm din experienţa ei şi sfaturile pe care ni le-a dat.
– Care a fost cea mai grea probă din competiţie?
– Cea mai grea probă a fost … prima impresie. Este acel moment când ieşi în scenă. În acea fracţiune de secundă juriul te fixează, te analizează, iar tu, în pofida tuturor privirilor trebuie să fii degajată, să emani căldură, să-ţi pui în valoare tot ce mai bun în tine şi să transmiţi asta publicului. Toate astea într-o fracţiune de secundă. Celelalte probe doar completează prima impresie pe care reuşeşti să o creezi.
– De ce ţi-a fost cel mai mult frică în cadrul concursului?
– În scenă eşti preţ de câteva minute, iar pentru ca acele clipe să fie desăvârşite e nevoie de multă pregătire în culise. Dar pe lângă toate aceste temeri ce ţin de pregătirea pentru probele din competiţie, cel mai mult îmi era frică să nu cad pradă emoţiilor. Întotdeauna am crezut că nu va exista vreo situaţie care să mă determine să lăcrimez în public, dar nu am rezistat atunci când s-a anunţat că am câştigat titlul de Miss Universitate 2014.
– Ce poţi spune despre celelalte concurente, care din ele, după părerea ta, ar fi şi ea demnă de titlul miss universitate?
– Am mai spus şi repet, frumuseţea este subiectivă. Toate domnişoarele care au participat sunt Miss în universităţile în care învaţă. Din acest considerent nu putem vorbi despre vreo participantă care să nu fi fost demnă de titlu.
– Ce aspiraţii de viitor ai?
– Învăţ şi fur meserie de la profesorii mei, arhitecţi. Îmi place ceea ce fac la UTM şi îmi voi dedica ulterior o mare parte din timp carierei. Pe viitor mă voi gândi evident şi la familie. Mi-o doresc să fie cea mai bună realizare arhitecturală a sufletului. Iar în timpul care mai rămâne să încerc şi alte provocări frumoase.
– Ce sfaturi ai pentru fetele care vor să participe în astfel de concursuri ? Care sînt provocările şi de ce ar trebui să se ferească?
– Este un concurs care contează dacă îţi place procesul. Feminitatea trebuie îngrijită permanent, iar o adevărată Miss, când se angajează într-o asfel de competiţie trebuie să accepte o altă luptă decât cea pe care o vede publicul în scenă. Eu am concurat întâi de toate cu mine însămi. Nimic altceva nu poate fi mai important. Când accepţi o asemenea provocare, trebuie să laşi acasă toate prejudecăţile şi să cauţi în tine voinţa, încrederea în propria feminitate pentru a arăta tuturor, dar mai întât de toate ţie însăţi, că eşti o adevărată Miss!
Nicoleta Cîrlig, USM