Antrenorii de sport din Moldova, care doresc să se perfecţioneze au posibilitatea de a participa la cursurile de instruire din Leipzig, care au loc regulat şi au o durată de cinci luni.
Pe durata şederii, participanţii vor avea la dispoziţie o bursă, care va acoperi cheltuielile de trai (inclusiv cazarea şi asigurarea). Participarea este, astfel, cu excepţia cheltuielilor de călătorie, gratuită.
Cursurile de perfecționare au loc în limba germană cu traducere într-o limbă străină (engleză, franceză, spaniolă sau arabă). Pentru a putea participa la curs, cunoştinţele de limbă germană sau cea de-a doua limbă în care este tradus cursul trebuie să fie la un nivel foarte înalt. Alte condiţii de participare sunt studii superioare finisate în domeniul sportului, experienţă de mai mulţi ani în calitate de antrenor/învăţător de educaţie fizică/coordonator sportiv/consultant sportiv la disciplina de curs precum şi să aibă experienţă proprie la disciplina de curs (nu se referă la cursul sportul pentru persoanele cu dizabilităţi). Participanții trebuie să nu fi atins încă vârsta de 40 de ani şi să aibă forma fizică bună.
Tipurile de sport incluse sânt: baschet, sport pentru persoanele cu dizabilităţi, fotbal, handbal, judo, sport de menţinere, atletica uşoară, înot, tenis de masă şi volei. În fiecare an sunt oferite patru cursuri, care se desfăşoară în mod paralel, în limba germană cu traducere în limbile engleză, franceză, spaniolă sau arabă. Dacă la momentul în care doriţi să participaţi la cursuri lipsește disciplina dorită de dumneavoastră, sau este oferită în limba pe care dumneavoastră nu o cunoaşteţi, vedeţi care e oferta pentru anul viitor, deoarece limbile şi disciplinele se schimbă din an în an.
Începînd cu anul 1964 la universitatea din Leipzig sunt instruiţi antrenorii din străinătate, iar din 1991 programul este susţinut de Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Programul are drept scop nu doar instruirea profesională, ci şi crearea unei reţele de antrenori.