320 de locuri bugetare pentru doctoranzi

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Planul de admitere la studii superioare de doctorat, ciclul III, pentru anul de studii 2015-2016. Planul de admitere prevede 320 de locuri bugetare pentru doctorat (în creștere cu 17 față de anul 2014). Din numărul total de locuri, 307 au fost repartizate pentru doctoratul științific, iar 13 – pentru doctoratul profesional.

Potrivit ministrului în exercițiu al educației, Maia Sandu, în cazul planului de înmatriculare aprobat astăzi, a intervenit o modificare semnificativă comparativ cu perioada de pînă la aprobarea Codului educației. ”Locurile la doctorat nu mai sînt aprobate pe instituții și specializări, așa cum se proceda în trecut, ci pe domenii mari ale științei. Acestea urmează a fi distribuite de autoritățile publice centrale competente, în baza criteriilor de performanță științifică, instituțiilor de învățămînt superior care organizează programe de doctorat prin competiție între școlile doctorale autorizate provizoriu de către Agenția Naționale de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP)”, a menționat Maia Sandu.

Locurile pentru studii superioare de doctorat au fost repartizate pentru 6 domenii științifice, în conformitate cu Nomenclatorul specialităților științifice: Științe ale naturii; Științe inginerești și tehnologii; Științe medicale; Științe agricole; Științe sociale și economice; Științe umaniste.

La determinarea cifrei finale de locuri destinate studiilor superioare de doctorat s-a ținut cont de mai mulți factori, inclusiv necesarul de cadre de pe piața muncii; rezultatele și relevanța studiilor; ponderea cadrelor cu titluri științifico-didactice în fiecare domeniu științific; capacitatea instituțională a Școlilor doctorale etc.

Locurile prin contract, cu achitarea taxei de studii pentru ciclul III – studii superioare de doctorat – vor fi stabilite de către Școala doctorală autorizată provizoriu, cu informarea Ministerului Educației.

În următoarea etapă, la propunerea ANACIP, Guvernul urmează să aprobe lista școlilor doctorale autorizate provizoriu. În prezent, sînt depuse 45 de dosare ale școlilor doctorale din partea a 18 instituții de învățămînt superior, consorții și parteneriate cu instituțiile de cercetare-inovare.

Sursa: diez.md