Comitetul Sindical Studențesc a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” și-a conformat activitatea Statutului Sindicatului Educației și Știintei, în desfășurarea activităților sale.
Iată cele 3 domenii prioritare:
1. Domeniul protecției sociale a studenţilor;
2. Domeniul organizarea timpului liber şi extracurricular;
3. Domeniul informării și formării sindicale.
1. Domeniul protecției sociale a studenților:
În acest domeniu avem câteva realizări care ar trebui menționate și anume:
– Ne implicăm simestrial în procesul de repartizare a burselor sociale prin intermediul birourilor sindicale la facultăți și a liderilor sindicali de grup, asigurînd transparența;
– Căutăm împreună cu administrația Universității diferite modalități de sporire a gradului de confort în cămine
– Ducem permanent evidența studenților din familii social-vulnerabile și la insistența noastră se acordă prioritate acestor categorii în grila de calcul la repartizarea burselor sociale, a locurilor de trai în cămin și a abonamentelor cu preț redus pentru transportul urban de pasageri. O categorie specială aici ar fi studenții orfani cărora le acordăm o atenție sporită pentru a beneficia de toate garanțiile sociale asigurate prin lege;
– Am gîndit și propus o metodologie nouă de repartizare a locurilor de trai în căminele studențești după care se lucrează deja al 5-lea an, avem rezultate pozitive, chiar dacă uneori mai avem și abateri. La moment acoperim 85% din cereri pentru loc de trai în cămin și nu 60% cum era în 2010;
– Am negociat cu Regia Transport Electric Chișinău repartizarea abonamentelor cu preț redus pentru studenții din familii social-vulnerabile la preț de 40, apoi 50 lei.
– În colaborare cu Consiliul Național al Studenților am elaborat și repartizat cardurile de reducere EduCard, pentru membrii de sindicat, am contribuit la perfectarea gratuită a cardului bancar sindicard pentru studenții instituției.
– Am negociat cu administrația Universității condițiile pentru acordarea ajutorului material pentru student și am acordat din sursele proprii ajutor material studenților.
2. Domeniul organizarea timpului liber şi extracurricular:
– Am organizat diferite manifestări în cadrul instituţiei şi la nivel interuniversitar (Balul Bobocilor, Miss Universitate, Caravană de Crăcun, Fermecați de Cupidon ş.a).
– Conlucrăm cu diferite instituţii cultural-distractive ( teatre, patinuare, cente de agrement ş.a) cu scopul obţinerii biletelor gratuite sau cu reduceri pentru studenţii Universităţii pe lîngă ofertele pe care le aduce Educardul;
– Am promovat idea și am fost în grupul de lucru pentru deschiderea Centrului de educație artistică și instruire complementară pentru a crea noi posibilități de ocupare a timpului liber pentru studenți;
– Promovam calitatea studiilor dar și implicării extracurriculare, prin concursuri de excelentă ca Cel Mai Bun Student al Anului, anul acesta fiind la a 5-a ediție si Cel mai bun lider sindical al anului, la a 6-a ediție;
– Am participat la campanii de salubrizare a spațiilor verzi din Chișinau și de formare a teritoriului Universității.
3. Domeniul informarii si formarii sindicale:
– Am insistat la asigurarea transparenței și implicarea studenților în procesele decizionale la diferite nivele în multe domenii: repartizare burse de studii și sociale, locuri de trai în cămine, concursuri, comisii instituționale și la facultăți, alegeri în organele sindicale studențești s.a,
– Am informat studentul anului I despre multe aspecte ale vieții studențești prin intermediul campaniilor de informare anuale din luna septembrie și a Ghidului studentului
– Am continuat să edităm și repartizăm anual absolvenților instituției pliante despre drepturile tînărului specialist la locul de muncă
– Am organizat seminare cu liderii sindicali ai anului I anual
– Am eliberat fiecărui lider sindical de grup ghidul liderului sindical;
– Am participat la Forumul organizațiilor sindicale studențești la toate edițiile anuale din perioadă menționată, cel mai des fiind și în grupul de organizare;
– În domeniul informării apelăm și la tehnologiile moderne: avem pagina Organizației și cont pe Facebook, suntem parte a proiectului Radio Studentus, creat de studenți pentru studenți, folosim rețelele de socializare pentru distribuirea informației.
Pentru a asigura o bună activitate a liderilor sindicali la diferite nivele şi pentru ca organizaţia să lucreze ca un organism sănătos am încercat să modelăm activitatea în aşa fel ca ea să devină parte componentă a vieţii cotidiene. Orice lider sindical de grup cel puţin o dată pe săptămînă se gîndeşte la Sindicat (are şedinţă unde primeşte şi dă informaţie), cel puţin una din grijile pe care le are nu este de sine, ci de semenii, colegii săi pe care încearcă să-i ajute, cel puţin unul din ghidurile pe care il are un student membru de sindicat este un ghid al studentului pe care îl poate utiliza.
Pe parcursul activităţii am avut întotdeauna susţinerea Consiliului Republican al Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei am primit o instruire la nivel, nu ne-a fost niciodată refuzată susţinerea în diferite probleme. Actualul Comitet ar avea o propunere pentru Consiliul Republican de a revedea perioada pe care sunt alese organele de conducere sindicale studentesti si anume la nivel de birouri sindicale, facultati –anual, la nivel de comitet sindical, Universitate- 3 ani.
La fel a fost întîmpinată orice iniţiativă bine argumentată din partea noastră şi de către Rectoratul Universităţii care este în permanenţă de partea studenţilor şi pentru studenţi. Sperăm că această tradiţie va fi continuată şi direcţiile prioritare pe care punem accent vor fi susţinute.