Pe 6 iulie, acoperişul unui bloc locativ din capitală a găzduit un eveniment inedit nu numai prin locaţie, dar şi prin atmosferă. Cei care au participat la concertul de pe acoperiş, au avut ocazia să asculte cele mai frumoase melodii interpretate de 5 tineri talentaţi care au încins atmosfera cu piese din repertoriul trupelor îndrăgite de public.
Spectatorii s-au delectat şi au fredonat piese de Holograf, Oasis, Okean Elzi, Ed Sheeran, dar şi creaţii proprii ale tinerilor interpreţi.
Interpreţii au reuşit să impresioneze prin prestaţiile lor reuşite, dar nici publicul nu lea rămas indiferent: „Sunteţi primul public care o să-mi lăsaţi amprentele aplauzelor în suflet”, spune Cătălin Manole.
Şi dacă tot s-a celebrat ziua internaţională a sărutului, concertul nu ar fi fost complet fără interpretarea piesei „Kiss Me” de Cristian Condrea împreună cu Rodica Olişevschi (în original fiind interpretată de trupa Sixpence None The Richer).
Spectatorii au rămas încîntaţi de ideea unui astfel de concert, dar şi de atmosferă.
„Îmi place mult locaţia, muzica se aude mult mai bine sus, mi-a plăcut mult cum au cîntat Cristian Condrea şi Rodica Olişevschi”, spune Cristian Doroftei, spectator.
„Locaţia este de nota zece, pentru ca ne-am simţit şi la figurat şi la propriu la înălţime, mi-a plăcut mult cum s-a interpretat piesa de Okean Elzi, este rar cînd un moldovean interpretează atît de bine o piesă în limba ucraineană, mi-a plăcut şi Valeria Stoica, are un fel delicat şi misterios de a interpreta muzică, improvizaţiile la pian ale lui Gheorghe Andres au fost de asemenea foarte reuşite”, Valeria Grigoriev, spectatoare.
Organizatorii spun că nu se opresc aici şi că ne vor surprinde şi pe viitor cu noi evenimente la fel de interesante.
Nicoleta Cîrlig, USM