Locuitorii orașului Chișinău au avut ocazia în data de 8 septembrie să meargă la o întîlnire cu scriitorul Ion Druță. Începînd cu ora 17:00, la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a fost organizat un spectacol literar-muzical „O seară de creație cu frunze de dor”.
Prezent la eveniment, Ion Druță a spus că editarea completă a operelor sale este un moment de mare mândrie și de satisfacție profesională. „Nu fiecare om şi nu de mai multe ori îşi prezintă opera în întregime, sigur că este un moment de mare responsabilitate”, a declarat scriitorul.
În cadrul evenimentului a fost lansată și cartea lui Ion Druţă „Opere în 8 volume”.
„În 2014 au apărut ultimele două volume, şapte şi opt, prin îngrijirea Ministerului Culturii. Ne bucurăm şi suntem mândri de acest lucru, pentru că astfel poporul nostru îşi exprimă recunoştinţa şi adânca preţurie pentru opera lui Ion Druţă”, a precizat ministru Culturii, Monica Babuc.
„Grație acestui festival, capitala noastră se aliniază celor mai mari capitale lirice ale lumii și aceasta datorită faptului că urmare acestui festival – cu o suită de spectacole de operă și balet, de mare prestigiu și de mare valoare – Chișinăul devine o adevărată capitală a muzicii lirice și a artei coregrafice”, a declarat Iurie Leancă.
Mai mulți actorii ai Teatrului Național „Mihai Eminescu” au evoluat în calitate de prezentatori, transpunînd în scenă fragmente din dramaturgia lui Ion Druță. Evenimentul de lansare a cărții a adunat artiști consacrați din țara noastră, dar și viitori artiști, cu o carieră în perspective. Spectatorii au avut ocazia să vadă secvențe din operele „Biserica albă”, „Clopotnița” și „Sfînta sfintelor”.
Sanda Paneteleimonov, UTM