Joi, 14 noiembrie, în cadrul concursului interuniversitar Balul Bobocilor, a avut loc lansarea Radio Studentus, un eveniment mult aşteptat de tinerii studioşi întrucît ei au fost cei care, prin intermediul unor sondaje realizate, au fost interesaţi în crearea unui post de radio studenţesc.
Lansarea a fost o surpriză pentru toţi cei prezenţi în clubul de noapte în care s-a organizat concursul , lucru manifestat prin salutul moderatorilor, Andrei Cîrlan şi Luminiţa Motroi, transmis în direct din studioul studenţilor. Bucuria neaşteptată a fost prezenţa în studio a băieţilor de la DeepCentral, care au urat baftă şi audienţă mare echipei cu iniţiativa. Lansarea festivă a avut loc următoarea zi, 15 noiembrie 2013, zi în care a fost tăiată panglica şi a fost deschisă oficial activitatea radioului.
La eveniment au fost prezenţi tineri activi, oameni de artă şi profesori printre care: Anatol Alexei, Vice-Președintele Consiliului General a Sindicatului Educației și Științei, gazda și fondatorul radioului, Cauia Alexandru, preşedintele Consiliului Naţional al Organizaţiilor Studenţeşti din Moldova, Franţ Lilia, preşedintele Organizaţiei Sindicale Studenţeşti de la Universitatea Pedagocică de Stat „I. Creangă”, Codreanu Dorin, preşedintele Organizaţiei Sindicale Studenţeşti de la ASEM, Scerbatiuc Corina, reprezentat al Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină de la USMF „N.Testemiţanu”, Bulat Ion, prim vice-preşedintele Consiliului General al Sindicatului Educaţie şi Ştiinţă și Amamei Valentin, prorector Universitatea Tehnică din Moldova.
Domnul Ion Bulat, a avut un mesaj deosebit pentru echipa Radio Studentus. El a afirmat că deschiderea acestui post de radio este o oportunitate pentru studenţii din ţară, deoarece în aşa mod ei vor putea să-şi exprime liber doleanţele, neplăcerile şi propunerile referitoare la desfăşurarea activităţilor susţinute de ei.
Mesaje de felicitare şi urări de bine au avut şi reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti din cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova, Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N.Testemiţanu” şi Universităţii Pedagogice de Stat „I.Creanga”.
După aceste momente festive a urmat o excursie prin sălile de lucru ale echipei radio, timp în care invitaţii au facut cunoştinţă cu studioul din care vor fi transmise emisiunile.
Momentul dulce al evenimentului a fost mica recepţie în care invitaţii au gustat din tortul Radio Studentus, comunicînd şi exprimîndu-şi felicitările pentru această intenţie binevenită, timp în care, Cristina Pretuleac se afla deja în studio susţinînd un dialog cu invitaţii prezenţi la sărbătoare, dl Ion Bulat şi dl Alexandru Cauia.
Data de 15 noiembrie 2013 rămîne a fi o zi memorabilă pentru Consiliul Naţional al Organizaţiilor Studenţeşti din Moldova.
Mult succes şi atitudine dezinvoltă echipei Radio Studentus!
Luminița Motroi, USMF