Cărți ce-ți încap în buzunar. Lista anticariatelor din capitală

Buchiniștii și anticarul sunt două lucruri diferite. Anticarul se ocupă cu cărțile vechi,  în timp ce buchiniștii sunt cei care-ți pun pe piață cărți second hand. Cărțile în limba rusă sunt totuși mult mai multe pe piață și, din păcate, nu prea există cultura cititului la noi prin capitală.

Circa 80% din cumpărătorii buchiniștilor sunt întâmplători, ne spune unul dintre vânzători. Ei au uitat deja de existența locului îndată ce ies pe ușă (chiar dacă au cumpărat vreo carte pe care nu o vor citi niciodată). Dar acele 20% reprezintă cititorii fideli. Ei sunt mai prețioși decât o pâine caldă.

Uite aici o listă de locuri unde posibil nu știai că se vând cărți la prețuri care încap în buzunarul unui tânăr:

1. Ezoterra

(str. Armenească 44/2) are, să recunoaștem, un nume frumos: ezo=înăuntru, terra=pământ.

Ezoterra deține o colecție de aproape 10.000 de cărți. Deși au pe rafturi preponderent o colecție de cărți rusești tare bune și rare, sunt și câteva rafturi cu cărți în limba română. Cele mai multe cărți mi le-am luat de-acolo, printre care Don Quijote de Cervantes cu 50 de lei (!). Pentru mai multe detalii, click aici.

2. Cauți și găsești, loteria de la piața Gara Feroviară

După cum am scris anterior aici, nu știi la ce să te aștepți când te duci la piața Second Hand de pe bd. Gagarin. O luăm spre stele însă când găsim ceva extraordinar la un preț minim posibil.

De-acolo mi-am cumpărat cu doar 10 lei Arthur Schopenhauer –„Aforisme asupra înțelepciunii în viață”, o carte din care vine citatul ăsta:

              „Tânărul își așteaptă viitorul sub forma unui roman interesant”

(Când am aflat prețul, am spus. „Это такая хорошая книга!”. Vânzătoarea, la rândul ei, mi-a răspuns: „Eсль бы я знала… хотя бы 15 лей за хoрошою книгу…”)

3. Piața Dokuceaev

Prețurile sunt medii. Am văzut multe dicționare, povești pentru copii și cărți vechi, ce-ți miros efectiv a timp.

Găsești acolo multe volume rare. Unul din ele e Coranul în limba germană la 40 de lei și niște picturi inedite din cartea „Alice din Țara Minunilor”.

4. Cărți în fața teatrului Cehov

Buchiniștii se strâng acolo în week-end cu niște colecții de excepție, la niște prețuri chic în comparație cu ce găsești la noi pe piață.

În prezent peluza teatrului se află în construcție. Era acolo o bătrânică pe nume Svetlana, care și-a înșirat cărțile pe fațada unei clădiri în dreapta teatrului. Acolo găsești întreaga colecție Pușkin cu doar 100 de lei. O colecție cu ani buni în spate + volume clasice ruse, dicționar rus-român și multe cărți pentru copii. Povești cu ilustrații, cărți cu descifrarea numelor și multe bancuri.

5. Anticar pe Ștefan cel Mare 

E bine aici că poți veni cu o carte sub braț și să ieși cu alta în mână. Este posibil schimbul de cărți, inclusiv returnarea celor pe care le-ai cumpărat.

Prețurile sunt variate, de la 10 lei în sus, în sus, până unde s-ar termina leuții din buzunar.

6. DADA Books. Magazin online de cărți la mâna a 2-a

DADA Books te inspiră să spui un mare DA! la lectură. Este primul anticar online din Moldova și au o gamă numeroasă de cărți din literatura română și universală. Ce-mi place la ei este gustul. Al cărților, dar și al imaginilor pe care le editează și le postează pe facebook. Faci comanda pe site, în câteva ore te vezi cu DADA la intersecția București/Eminescu și cu 100 de lei poți cumpăra lejer 5 cărți.

Uite aici ce ne spune fondatorul site-ului:

Ideea anticariatului nostru s-a născut foarte simplu, din necesitatea unui loc de unde putem cumpăra cărți la mâna a doua. Mi-a venit gândul încă de când eram la Cluj. Am așteptat apariția unui anticar online la noi, dar de vreme ce nu s-a întâmplat nimic, am decis să ne punem noi pe treabă.

Cam așa, timid, a apărut și DADA Books. Inițial au fost vreo 100 de cărți aduse din România, aruncate undeva prin casă, pe care le luau prietenii noștri. Apoi a apărut încetișor site-ul și totul a pornit.

Anticariatul a fost și este un hobby și o necesitate personală a noastră. Momentul când primim cărțile e o bucurie imensă, din care începem să ne luăm titlurile foarte rapid. Ne-am învățat însă să fim selectivi și deseori ofer din cărțile personale sau lăsate pentru mine cititorilor, mai ales din acelea care sunt noi și sunt mult prea scumpe sau greu de găsit.

De fapt, prefer cărțile vechi celor noi, cărțile care au trecut prin multe mâini, orașe, au o istorie, dar mai ales mirosul. Amuzant cum uneori găsești câte o inscripție, foiță, calendar, atunci deja nu mai ții o simplă carte în mâinile tale, e ceva mult mai mult.

Majoritatea (sau chiar toți) cred că DADA vine de la dadaism, ceea ce nu e neapărat adevărat. Inițial, Dada este un nume de origine africană, din limba yoruba a cărui traducere semnifică „cel ce are părul ca valurile”, precum și alte sensuri. Am și făcut un set de cover-uri cu semnificațiile acestui misterios cuvânt.

Cartea veche e specială și sunt o mulțime de cărți numele cărora nu ne spune nimic, dar din experiența personală, cele mai minunate descoperiri au fost cărți alese la întâmplare.

Aș încuraja pe fiecare să încerce să ia o carte la nimereală. Uneori, și chiar foarte des, poți da peste ceva absolut magnific. Pe lângă cărți, am lansat recent și prima serie de semne de carte cu picturi. Vor urma și alte colecții pentru a personaliza tot ritualul de lectură.”

Pe scurt, totul constă în ideea de a-ți găsi cartea potrivită. Atunci când paginile se răsfoiesc, ci nu adună praf pe raft, are loc adevărata creștere.

LECTURĂ PLĂCUTĂ!