(LITERATURĂ) Linia de foc

0
230
|||||

Lupta internă pe fonul războiului din afara sufletului și minții omenești, iată ce reprezintă cartea ”Rozboi” de Sebastian Junger

Sebastian Junger a fost reporter de război pentru Vanity Fair în Valea Korengal din estul Afganistanului, în perioada Iunie 2007 – Iunie 2008. William Howard Russell (reporter în Războiul din Crimeea), Kit Coleman (prima femeie reporter de război, a fost acreditată pentru războiul dintre America și Spania din 1989 din Cuba), Benjamin Cummings Truman (Războiul Civil American), Larry Burrows (războiul din Vietnam) Martha Gellhorn (războiul civil spaniol, al doilea război mondial, războiul din Vietnam, Războiul de 6 Zile arabo-israelian, invazia americanilor din Panama), Ernest Hemingway (războiul civil spaniol, al doilea război mondial), sunt doar câțiva dintre cei mai cunoscuți corespondenți de război, care au făcut pubice într-un ritm cât mai apropiat de termenul „în timp real” atrocitățile războiului, indiferent de perioada în care a avut loc sau de care au fost părțile beligerante.

Într-un război […] soldații gravitează în jurul ideii de a alege ceea ce funcționează cel mai bine cu riscurile cele mai mici. În acel moment lupta încetează să mai fie un joc de șah între generali și devine un experiment fără limite în care se face crimă curată. Drept urmare, majoritatea tacticilor militare moderne constau în ademenirea inamicului într-o poziție unde acesta poate fi scos din zona de siguranță. Sună dezonorant numai dacă îți imaginezi că războiul modern este bazat pe onoare; dar nu este așa. Este vorba doar de câștigarea luptei, ceea ce înseamnă uciderea inamicului în cele mai inegale condiții. Orice altceva înseamnă doar mai multe pierderi din rândul oamenilor tăi.

Una dintre calitățile supreme ale unui soldat este curajul. În absența fricii, curajul este nebunie curată. Frica este ca un factor catalizator. Ea protejează vieți. Antrenamentele pe care soldații le fac nu sunt concepute ca să elimine frica, ci doar ca să fie înfruntată. Eroismul este legat intrinsec de curaj și de puterea de înfruntare a fricii fără ca funcțiile mentale și fizice ale soldatului să se piardă. Soldatul ajunge să gândească doar ca o parte a unui mecanism (plutonul), acesta fiind prioritar în permanență. Astfel se întâmplă ca, în câteva secunde, un soldat să execute câteva mișcări care sunt insuflate de instinct, dar care reușesc să salveze un alt soldat sau chiar un pluton întreg. Când, mai târziu, soldatul este întrebat ce anume l-a determinat să acționeze în acel fel, el răspunde doar „Am făcut ceea ce ar fi făcut oricare alt soldat dacă ar fi fost în locul meu”.

Totuși, deși nu poate fi cuantificat, eroismul este esențial în câștigarea unui război, motiv pentru care, începând cu Primul Război Mondial acest factor a început să fie cercetat științific. Sebastian Junger oferă nenumărate statistici cu privire la acest aspect, situații care ar putea fi privite ca fiind bizare sau anormale, precum și paradoxuri în reacțiile soldaților. Din cel de-al doilea război mondial încoace, nici un pluton al armatei americane nu a fost nimicit integral, spun statisticile, iar acest lucru este rezultatul direct al respectivelor studii, aplicate în antrenamente. Soldatul își pierde într-o oarecare măsură individualitatea, ajungând să se identifice cu plutonul însuși, astfel că atunci când apar situații critice, reacțiile tuturor soldaților sunt sincronizate incredibil de bine.

Ar fi mai multe de spus despre carte, pentru că este cu-adevărat încântătoare. Cu toată obiectivitatea, Sebastian Junger a reușit să-și păstreze umanitatea. Relatările lui sunt ale unui om, despre oameni și pentru oameni. Iar acesta este un lucru extraordinar. Chiar el recunoaște că într-un simplu reportaj nu prea ai cum să păstrezi intacte aceste elemente. Din acest motiv a ales (și aleg mai toți reporterii de război) să scrie o carte pe subiect.

Lasă un comentariu