(LITERATURĂ) Arta posibilului

Cartea despre posibilitățile și oportunitățile noastre, ”Arta posibilului” de Benjamin Zander și Rosamund Stone Zander.

De fiecare dată când ne merge prost şi lucrurile nu ies cum ne dorim, căutăm să dăm vina pe cei din jur, ne oftăm și ne plîngem. Tot timpul e altcineva de vină, ceilalţi ne calcă pe nervi, nu ştiu să se poarte, nu vor să ne înţeleagă etc. Dar nu cumva noi singuri contribuim mai mult sau mai puţin la viaţa pe care o avem? Asta mai rar…

Cartea de faţă ne învaţă că posibilităţile trec pe lângă noi cu nemiluita. Le ratăm pentru că suntem prea preocupaţi să ne plângem de milă şi să considerăm că suntem nedreptăţiţi.

Autori ai cărţii sunt soţ şi soţie. Benjamin Zander (Ben) este dirijor al Orchestrei Filarmonice din Boston şi a predat mai mult de 30 de ani la Conservatorul New England din Boston. Soţia acestuia, Rosamund Stone Zander (Roz) este terapeut şi om cu o minte lucidă. De altfel, deseori când se confrunta cu situaţii dificile din care nu ştia cum să iasă, Ben apela la ajutorul suprem de nădejde: soţia, care chiar venea cu soluţii ingenioase, la care cu siguranţă nu s-ar fi gândit mulţi.

De cele mai multe ori, totul se rezumă la atitudine. În funcţie de cum vedem totul, ce atitudine avem în raport cu oamenii, cu viaţa, cu situaţiile prin care trecem, ne putem spori şansele ca lucrurile să meargă bine sau ne putem pune singuri beţe în roate.

Autorii prezintă o serie de „instrumente”, „tehnici”, „reţete de succes” . Acestea nu sunt însă doar teoretice – dimpotrivă, au fost formulate după ce au fost testate în practică de nenumărate ori, și au fost utile, funcționînd.

7E6f1

Adesea, acel membru al grupului care vorbeşte despre posibilităţi este descalificat drept visător sau naiv care persistă într-un optimism gen “jumătatea plină a paharului”. Negativiştii se mândresc cu presupusul lor realism. Totuşi, exact aceia care văd paharul „jumătate gol” sunt cei ce au îmbrăţişat o ficţiune, deoarece „goliciunea” ori „lipsa” sunt, la fel ca „zidul”, abstracţiuni mentale, pe când „jumătatea plină” este o măsură a realităţii fizice în discuţie. Astfel, aşa numitul optimist este singurul conectat la realitate, singurul care descrie starea unei substanţe aflate în pahar.

Cartea vorbeşte despre un optimism cât se poate de „cu picioarele pe pământ”, bazat pe capacitatea de a vedea partea plină a paharului, care cu siguranţă există, alături de partea goală. Dacă tot le avem pe amândouă în faţă, de ce am vedea-o pe cea goală şi nu pe cea plină?

f469bab923b7a4a42fe671c93a2da017

Sursa: bookblog.ro

Lasă un comentariu