Viața văzută prin prisma poeziei

Tânărul și talentatul moldovean Dumitru Țui a reușit la doar 20 de ani să-și editeze primul său volum cu poezii întitulat „Aripi pentru suflet”. Acesta recent și-a finisat studiile la Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” și dorește în continuare să lanseze un nou volum cu epigrame.

J.:Ce te-a determinat pentru  prima dată să-ți expui gândurile pe hârtie ? 

D.Ț.: Am început a scrie de la o vârstă fragedă, eram genul de copil cuminte şi sensibil la orice mişcare, la orice adiere de vânt tomnatic şi la orice vorbă rostită de mama…şi totuşi fiind de la ţară, părinţii mei de cum se ivea soarele pe cer, plecau la muncă pe câmp, abia seara se-ntoarceau istoviţi şi obosiţi, rămas singur acasă încercam să interacţionez cu poezia, aveam şi câteva locuri dragi care-mi ofereau inspiraţie, acesta fiind pragul casei dar şi umbra cireşilor din grădina noastră.

J.: Cât timp ai muncit pentru ca în final să-ți finisezi primul tău volum? 

D.Ț.: Ca să-mi văd visul realizat am muncit ani de zile, totuşi cel mai mare noroc al  meu a fost să dau de nişte oameni experimentaţi în acest domeniu, cu o viaţă  trăită în lumea poeziei…este vorba de poeta Lidia Ungureanu ,dar şi de fiica regretatului poet Victor Teleucă, doamna Mariana Gabura, care mi-au venit în ajutor şi-ntr-un final, visul meu a prins viaţă. Le sunt recunoscător pentru sfaturile şi poveţele primite, un mare mulţumesc şi sănătate la limita infinitului le doresc.

 J.: Titlul volumul este ,,Aripi pentru suflet”, ce sugerează această metaforă?

D.Ț.: Imaginar vorbind titlul: ,,Aripi pentru suflet”  semnifică poezia, care odată citită, odată transpusă prin vasele sangvine, ajunge direct la suflet, apoi se preface-n aripi albe de înger cu ajutorul căreia sufletul uman poate să zboare în orice direcţie posibilă şi imposibilă, poate să treacă de hotarele trecutului, să răscolească amintirile ascunse în sertare de fier. „Aripi pentru suflet” mai înseamnă putere,temeritate şi emotivitate impresionabilă.

J.: În poeziile tale sunt descrise evenimente reale pe care le-ai întâmpinat în viață sau toate sunt rod al imaginației?

D.Ț.: În majoritatea poeziilor încerc să combin realitea cu imaginaţia, asta oferă culoare dar şi-un gust, poezia ca aliment este mai uşor de consumat. Interprind o legătură interdesciplinară a realităţii cu cealaltă lume,cu jumătate de corp sunt pe pământ iar cu restul zbor prin imensitatea universului.

J.: Cărui tip de public este adresat primul tău volum, cum îți vezi cititorii, menții legătura cu ei?

D.Ț.: Primul meu volum de poezie este adresat consumatorilor activi de artă, indiferent de vârstă sau gen, oameni care văd lucrurile prin altă prismă, care caută hrană pentru suflet nu doar pentru stomac şi-ncearcă cumva s-o găsească în diversitatea poeziilor mele…

Recunosc, reţelele de socializare mă ajută enorm de mult să menţin legătura cu cititorii mei, primesc numeroase mesaje de apreciere şi susţinere, iar asta mă încurajează să continui arta scrisului.

J.: Pe lîngă faptul că ești pasionat de scris preferi și altceva?

D.Ț.: Prefer să urmăresc diverse evenimente politice, să citesc cărţi motivaţionale dar şi să mă adâncesc în lumea teatrului, sunt pasionat de stand-up comedy.

J.: Care sunt planurile tale pe viitor?

D.Ț.: Mi-e greu să vorbesc de viitor, totuşi am să-ncerc să intru în pielea unui profet… doresc să trec Prutul şi să mă lansez în România cu un nou volum de epigrame şi totodată să muncesc asupra creaţiei, principalul  pace să fie şi muză pentru poezie.