În această lună se împlinesc 24 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova. Radio Moldova Actualităţi va realiza, în această perioadă, un şir de subiecte ai căror protagonişti sunt cei care au contribuit la obţinerea independenţei ţării.
Primul material a fost difuzat astăzi la Radio Moldova Actualități, în care s-a solicitat părerea primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, dar și a deputatului din primul Parlament al Republicii Moldova, Valeriu Matei. Protagoniștii materialelor vor vorbi despre progresele, care le-a înregistrat Republica Moldova pe parcursul a 24 de ani de independență, dar și despre restanțele pe care le mai are țara noastră.
Amintim că, pe data de 27 august 1991 Republica Moldova şi-a declarat Independenţa faţă de Uniunea Sovietică. În acea zi, 280 de deputaţi au semnat Declaraţia de Independenţă a ţării, iar sute de mii de cetăţeni au salutat, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, acest eveniment istoric.
În dimineața zilei de 27 august 1991 a avut loc Marea Adunare Națională, anume atunci a fost demonstrată cea mai mare unitate în conducere în gândire și acțiune. În acea zi, Parlamentul a aprobat Declarația de Independență prin care Republica Moldova a fost declarat stat suveran și independent.