(FOTO) Reciclezi – nu poluezi

Chisinau.md

  Aproximativ 1 200 kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE-uri) au fost colectate de la locuitorii capitalei la lansarea proiectului e-Reciclare, care a avut loc la data de 23 mai. Printre echipamentele transmise la reciclat au fost aparate de uz casnic de mici dimensiuni, echipamente informatice, televizoare, baterii și acumulatori, telefoane mobile, jucării etc.

 

  Proiectul e-Reciclare a fost lansat în scopul educării și conștientizării populației despre colectarea separată a DEEE-urilor, precum și creării unui sistem de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în mun. Chișinău.

  Deșeurile colectate vor fi transmise la reciclare către fabricile din țările UE, din motiv că în Republica Moldova, actualmente, nu există astfel de fabrici.

  Primăria municipiului Chișinău și-a pus drept scop realizarea obiectivelor prevăzute în Strategia de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova 2013-2027 ce ține de deșeurile de echipamente electrice și electronice și anume:

1. Asigurarea unei rețele de colectare/valorificare a DEEE-urilor. 

2. Asigurarea posibilității ultimului deținător al DEEE-urilor de a le putea preda gratuit unei unități de colectare.
3. Extinderea reutilizării și reciclării materialelor din echipamente electrice și electronice uzate.

 Foto 2

Foto 5

Foto 3

FOTO 7

sursa: chisinau.md