În curînd Poșta Moldovei lansează aplicația ,, Factura”

Poşta Moldovei lansează, în luna septembrie, aplicaţia mobilă „Factura”, elaborată pentru a atinge un timp record de deservire. Concomitent, pentru a reduce la minimum cozile în oficiile poştale, urmează a fi pus în aplicare, cel târziu săptămâna viitoare, sistemul „rândul electronic”, care va fi testat în oficiul poştal central din Chişinău, iar ulterior aplicat în toate oficiile poştale cu un flux mare de persoane.

Aplicaţia „Factura” este compatibilă cu dispozitivele android şi iOS şi va conţine informaţii privind plăţile care trebuie să fi efectuate, indicând suma şi termenul limită de achitare pentru fiecare în parte. Utilizatorul va putea alege serviciile pe care doreşte să le achite, iar aplicaţia va genera un QR cod, care va fi prezentat operatorului de la oficiul poştal pentru procesarea şi primirea plăţii. Procesul va fi mult mai rapid ca în prezent, când operatorul trebuie să culeagă în calculator codurile de pe fiecare factură. Astfel, timpul de aşteptare se va reduce. La fel, se pregăteşte lansarea ulterioară a opţiunii de achitare electronică a facturilor, utilizând cardul bancar.

Gheorghe Râciu, specialist principal al Serviciului Informare şi Comunicare cu mass-media din cadrul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, a precizat pentru IPN că încă nu se cunoaşte data exactă de lansare a aplicaţiei, însă este cert că se va întâmpla în prima jumătate a lunii septembrie.

Guvernul a decis că, începând cu 1 septembrie, toate prestaţiile sociale achitate anterior prin intermediul Băncii de Economii şi Băncii Sociale vor fi ridicate la oficiile ÎS „Poşta Moldovei”. Conducerea instituţiei negociază deschiderea a 10 oficii poştale noi în municipiile Chişinău şi Bălţi.

http://www.ipn.md/