Nazbîtioși, frumoși și plini de farmec, așa au fost și sunt toți copiii, din nefercire unii mai mult norocoși, alții mai puțin.
Cristian la vîrsta de doar un an și cinci luni a ajuns sa stea internat în spital cu o arsură gravă pe cap și mînuța dreapta. Incidentul a avut loc pe data de 5 martie iar copilul se afla sub supravegherea celor doua surori cu vîrsta de 14 și 15 ani.
Mama baiatului spune ca lui îi place foarte mult apa și unde vede apă acolo merge pentru a se juca. La momentul incidentului surorile vroiau sa-i facă baie și au adus vasul cu apă fierbinte iar în cîteva clipe s-a produs și incidentul, adaugă mama acestuia.
La momentul dat doamna Vasilița, împreuna cu copilul ei, se află în Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coţaga” și se va afla aici pînă la începutul lunii aprilie.
Povestea familiei nu se termină aici, problema principală cu care se confruntă este lipsa financiară și materială. Din acest motiv, familia nu este în stare să acopere cheltuielile pentru tratament în spital – copilul zilnic are nevoie de un medicament care nu este oferit de instituția medicală și trebuie cumpărat de către părinți – și pentru perioada de recuperare. Mai mult, familia nu are capacitate să procure soluții de de igienă, care sunt necesare în acest caz și chiar produse alimentare. Distanța dintre Chișinău și casa acestora este de 116 km ceea ce nu le permite celorlalți membri ai familiei să vină la Chișinău, deci nu mai putem vorbi despre aducerea sau trimiterea unor alimente din partea lor, motivul fiind același – lipsa banilor,
În acest context noi – echipa Studentus – vă îndeamnăm pe voi – cititorii și ascultătorii noștri – să colectăm împreună produse alimentare, de igienă și/sau o sumă de bani și să mergem să le oferim lui Cristina și mamei lui.
Pentru mai multe detalii puteți merge la Spitalul Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coţaga, să discutați cu doamna Vasilița sau să o sunați la numărul de telefon 060357499. Totodată puteți să contactați echipa Studentus la urmatorul număr de telefon: 068499746 (Irina) sau la adresa noastră, str. Studenților 5.