Chipul lui Decebal, statuia din România aflată pe lista celor mai impresionante monumente din lume

Unele dintre cele mai mari şi mai spectaculoase statui din lume au fost incluse într-un clasament de publicaţia Business Insider. În top figurează şi un obiectiv din România, cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa.

Statui cu dimensiuni uriaşe din toată lumea au fost incluse într-un clasament de publicaţia Business Insider. Pe listă figurează şi chipul lui Decebal, de la Cazanele Dunării, în apropierea oraşului Orşova, care este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 de metri). Numai ochii basoreliefului care îl înfăţişează pe ultimul rege al Daciei măsoară 4,3 metri lungime, iar nasul are 7 metri lungime şi 4 metri lăţime. Sculptura a fost realizată în perioada 1994-2004, de 12 sculptori-alpinişti. Costul proiectului s-a ridicat la peste un milion de dolari, iar pentru modelarea stâncii s-a folosit peste o tonă de dinamită.

http://www.ziarulevenimentul.ro/