Prin ce schimbări va trece omenirea în următoarele decenii

Schimbările incredibile prin care va trece lumea în următoarele trei deceniiCu siguranță fiecare dintre noi s-a întrebat, la un moment dat, cum va fi lumea în 2050. Viitorul, într-o măsură destul de mare, ne sperie. Climatul se schimbă, populația crește, iar resursele naturale scad.

Dincolo de toate potențialele aspecte negative, cei de la Business Insider au alcătuit o listă de predicții care ne-ar putea încânta. Desigur, nu avem nicio garanție că lucrurile chiar vor sta așa, dar poate nu e rău să ne imaginăm cum va fi lumea în 2050 cu mai mult optimism, potrivit playtech.ro.

Oamenii ar putea trăi veșnic cu ajutorul creierelor computerizate

Ipoteza aceasta e extraordinară și înfricoșătoare în același timp. Dacă ne gândim mai bine, panta aceasta e deja explorată de oamenii de știință. DARPA deja lucrează la un robot controlat de creierul uman, prin intermediul programului Avatar (care, întâmplător, coincide cu numele proiectului lui Itskov).

Cei de la Pentagon speră să creeze o interfață care să permită soldaților să controleze mașinării bipede doar prin intermediul minții. Desigur, mai sunt și toate programele medicale, care au demonstrat că sistemul nervos uman poate manipula proteze inteligente, exclusiv cu ajutorul creierului.

Chiar dacă, momentan, toate aceste lucruri par imposibile, Itskov evidențiază faptul că așa păreau în trecut și mijloacele tehnologice care acum sunt la ordinea zilei. De asemenea, dacă am pornit la drum cu părți artificiale ale corpului, care pot fi controlate cu ajutorul minții, de ce nu am putea controla un întreg corp artificial în același mod?

Nu vor mai exista țări sărace

Dacă lucrurile evoluează în același ritm, rata sărăciei globale va scădea de la 21% în 2005 la mai puțin de 2.5% în 2050. În ceea ce privește climatul, schimbările acestuia vor afecta serios locuitorii Panama și comunitățile de pescari din Anglia. Probabil concentrarea asupra eradicării sărăciei, aceste schimbări vor afecta mai puțin populația.

Organele și membrele artificiale ar putea fi la fel de eficiente ca cele reale

Potrivit statisticilor, în SUA mor 18 oameni zilnic, așteptând un transplant de organe. Tehnologia deja explorează metode de a prelungi viața oamenilor cu ajutorul diverselor dispozitive. Oamenii de știință cred că în următorii 35 de ani, vom putea crește organe artificiale în laborator, capabile să îndeplinească aceleași funcții precum cele reale. Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea din California au creat rinichi artificiali, care pot elimina nevoia de dializă și transplantul de la om la om.

Ne vom putea baza pe forme de energie regenerabilă

Dacă se investește suficient în energia regenerabilă, ne vom putea baza pe ea până în 2050, ceea ce ar putea reduce efectul de seră cu 80%, potrivit unui raport al World Wildlife Fund. Tehnic, ar fi posibil ca toți locuitorii planetei să aibă energiile necesare, iar 95% din acestea ar putea veni de la sursele regenerabile.

Roboții ne-ar putea ușura considerabil viețile

Așa cum era de așteptat, o altă predicție despre cum va fi lumea în 2050 implică roboții de care ne temem atât de tare. Ray Kurzweil, renumit futurolog și director de inginerie în cadrul Google, estimează că roboții vor avea același nivel de inteligență ca și oamenii până în anul 2029, potrivit Guardian.

Creșterea puterii de procesare din ultimul deceniu a dus la creșterea numărului de sarcini pe care computerele le pot efectua. Asta înseamnă că, de la mașinării care efectua calcule matematice mai mult sau mai puțin complexe, s-a ajuns la inteligențe artificiale capabile să mimeze rațiunea umană.

http://www.prime.md/