Anul 2015 a adus numeroase invenții și inovații tehnologice, majoritatea salutate pentru capacitatea lor de a ajuta oamenii și de a spori arsenalul de instrumente ale științei, în timp ce altele au fost apreciate fie și doar pentru că au reușit să smulgă un zâmbet.
Prezentăm în continuare o selecție a celor mai interesante inovații tehnologice din anul ce a trecut, prezentate pe fluxurile Agerpres.
Anul 2015 în domeniul tehnologiei cu aplicabilitate în medicină a început în forță, încă din primele zile ale lunii ianuarie, prin prezentarea a numeroase gadgeturi electronice la salonul internațional CES din Las Vegas, de la brățări care măsoară grăsimea corporală la roboți care stau alături de copii în timpul ședințelor de chimioterapie. Printre mulțimea de brățări care propun măsurarea activității, a somnului și chiar a stării de spirit, s-a distins Inbody, ce promite să cuantifice masa de grăsime a utilizatorului. Alte firme, precum Neurosky (California) și Melomid (Franța), au prezentat aparate care măsoară activitatea cerebrală, având ambiția să reducă stresul. Societatea elvețiană Valedo Therapy a prezentat un „antrenor” digital pentru spate: senzori instalați pe pieptul și pe spatele utilizatorului trimit semnale unui iPhone sau iPad, fiind asociate cu jocuri video concepute pentru a face exerciții terapeutice. Firma canadiană RxRobots a prezentat la salon mici roboți umanoizi, numiți MEDi, care îi ajută pe copii în mediul medical să depășească durerea și frica de tratamente, de la un simplu vaccin la chimioterapie. Softurile lor, utilizate deja în spitale din Canada și în curând în Statele Unite, au fost concepute cu ajutorul unui psiholog pentru copii și integrează recunoașterea facială și a vocii. Firma franceză Visiomed a adus la salon termometre fără contact cu pielea, ThermoFlash, care se îndreaptă spre tâmplă pentru a măsura temperatura și comunică direct cu smartphone-ul, putând transmite datele adunate direct către medicul curant. Ele sunt utilizate, printre altele, de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și NATO în lupta împotriva Ebola. Alte firme au prezentat termometre pentru bebeluși, cu tetină și plasturi, care pot trimite date pe smartphone-ul sau tableta părinților. De asemenea, la începutul lunii februarie, Google a anunțat că lucrează la o brățară capabilă să detecteze cancerul. Funcționarea acestui instrument se bazează pe utilizarea particulelor nanometrice (de 2000 de ori mai mici decât o celulă sanguină), ingerate prin intermediul unei tablete și care circulă în fluxul sanguin pentru a măsura modificările biochimice și a anunța începutul formării unei tumori, dar și al unui atac de cord sau accident vascular cerebral. Aceste nanoparticule au capacitatea de a se fixa pe un tip particular de celule (de exemplu, cele tumorale) și de a le „ilumina”. În acest moment brățara intră în acțiune. Nanoparticulele fixate pe celulele canceroase sunt magnetizate de brățară, care detectează luminiscența acestora. Teoretic, brățara detectează particulele cu cât cancerul este mai avansat. Tot în luna februarie o echipă de ingineri americani a anunțat că a obținut un accesoriu ieftin de smartphone care depistează SIDA și sifilisul. Aparatul reproduce pentru prima oară toate funcțiile mecanice, optice și electronice ale unui sistem de analiză de laborator, iar întreaga energie electrică a sistemului este furnizată de bateria smarthphone-ului. Micul dispozitiv, care poate fi conectat și la un calculator, a fost testat cu succes de personal medical din Rwanda, care a analizat câte o picătură de sânge din degetele a 96 de femei, în cadrul unui program de prevenire a transmisiei bolii SIDA de la mamă la copil. În luna martie companiile canadiene Ubisoft și Amblyotech Inc. au anunțat dezvoltarea jocului video „Dig Rush” pentru tablete și telefoane mobile, cu efecte benefice în tratarea ambliopiei, o patologie a sistemului vizual care afectează în primul rând copiii. Ambliopia constă într-o diferență sau un decalaj de percepție vizuală între ochi, necesitând în general pentru corijarea sa purtarea unei banderole peste un ochi pentru a-l stimula pe celălalt. Tratamentul acestei maladii oculare, care afectează pe plan mondial 3% dintre copii, se bazează de obicei pe o consolidare a ochiului mai slab. Cu ajutorul acestui joc, creierul va face ochii să funcționeze datorită percepției contrastelor roșii și albastre cu ajutorul unor ochelari stereoscopici, au explicat creatorii lui. La începutul verii, un optometrist canadian a prezentat lentilele de contact bionice Ocumetics Bionic Lens (OBL), care promit să îmbunătățească performanțele vederii până la un standard de trei ori mai ridicat decât 20/20, standardul universal pentru evaluarea vederii normale. Diferența față de lentilele de contact deja existente pe piață este că acestea sunt pentru purtare permanentă, fiind inserate în ochi printr-o procedură deloc invazivă, fără durere, care durează aproximativ 10 minute și este asemănătoare operației împotriva cataractei, conform inventatorului lor, Gareth Webb. În plus, aceste lentile nu-și pierd proprietățile în timp, așa că odată inserate pot fi purtate mereu, fără a mai avea probleme vreodată, de-a lungul vieții, din cauza pierderii acurateței vederii sau a cataractei. Lentilele OBC încorporează un sistem optic miniatural patentat care funcționează ca o micuță cameră digitală, energia de care are nevoie fiind preluată direct din organism. Oamenii care vor purta astfel de lentile vor putea să-și acomodeze vederea la trecerea de la un obiect din apropiere la unul aflat la orice distanță mult mai rapid decât o poate face un ochi uman perfect sănătos. La sfârșitul lunii octombrie o companie de biotehnologie din China a anunțat dezvoltarea primei imprimante 3D de vase sanguine, făcând posibilă generarea personalizată de organe. Vasele sanguine sunt indispensabile creării organelor, arată James Kang, expertul care coordonează programul de cercetări în cadrul firmei Sichuan Revotek. Vasele asigură nutrienții necesari bunei funcționări a organelor. Alături de echipa sa, Kang a creat un nou tip de tuș bio, „biosinsfera”, ce poate ajuta la imprimarea de celule stem personalizate care să favorizeze regenerarea organelor.
sursa: mednews.md