Centrul de Investigații Jurnalistice în colaborare cu alianța ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF) a organizat, ieri, 28 iulie, un club de presă cu genericul: „Casa de copii nu e acasă. Instituționalizarea copiilor trebuie stopată!”.
La eveniment au participat reprezentanți ai ONG-urillor: CCF Moldova, Parteneriate pentru fiecare copil, AVE Copiii și UNICEF Moldova, precum și invitați ai Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
De cele mai multe ori copiii ajung la internate din cauza comportamentului şi a unei atitudini neadecvate manifestate de către părinți, cum ar fi lipsa deprinderilor de îngrijire a copiilor, veniturile insuficiente, dificultăţi de reconciliere a priorităţilor profesionale cu cele familiale, dar și din cauza formării stereotipurilor societății asupra instituționalizării copiilor cu dizabilităţi. Pe lângă considerentele părinților că plasarea copiilor în internate sau case de copii le va face o viață mai bună, există și o serie de urmări negative: copii sunt excluşi din societate, are loc subdezvoltarea comunicării emoţionale cu adulţii, reducerea socializării şi comunicării cu alţi copii. În consecință, aceștea suferă de anxietate, prezintă dificultăţi de adaptare, întîrzieri în dezvoltare şi învăţare, iar uneori manifestări de agresivitate.
Consecinţele adverse ale instituţionalizării sunt majore pentru soarta copiilor, de aceea în societate trebuie reeducate anumite valori primordiale, iar statul să-și îndrepte privirea asupra acestei probleme.
În ultimii ani în Republica Moldova au fost înregistrate o serie de realizări importante. În contextul reformării sistemului de protecţie a copilului din Republica Moldova şi alinierii acestuia la standardele şi angajamentele europene şi internaţionale, în 2014 a fost elaborată Strategia pentru protecţia copilului pe anii 2014-2020.
Unul dintre obiectivele de bază ale acestei strategii este asigurarea condiţiilor necesare pentru creşterea şi educaţia copiilor în mediul familial: „Aflarea în instituții (internate, case de copii) a copilului, în loc de familie, le afectează creșterea și dezvoltarea, iar cei mai afectați sunt copiii de vârstă fragedă, de până la 3 ani – fiecare 3 luni de aflare în instituție cauzează o lună de reținere în dezvoltare”, a specificat Liliana Rotaru, Președinta CCF Moldova (Copil, Comunitate, Familie Moldova).
Dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor este determinată de legăturile familiale calitative și de durată, iar pentru aceasta fiecare copil are nevoie de o familie. Potrivit datelor oficiale, actualmente în internatele din țară cresc 3,800 de copii.
Sursa: http://www.timpul.md/