(VOX) Dialog cu studenții moldoveni care își fac studiile peste hotare

   Din ce în ce mai mulți tineri moldoveni cu aspirații înalte de a-și construi o carieră de succes și de a arăta lumii întregi că visele lor pot deveni realitate, aleg să studieze în străinatate la colegii și universități de top.
Majoritatea pleacă la o universitate din afara țării pentru experiența academică și un proces de învățare de o calitate superioară, desfasurat într-un mediu multicultural. Tinerii se intorc in țara încrezători în propriile forțe, cu atitudine pozitiva și spirit de independență.
Echipa Studentus vine în ajutorul tău și îți prezintă păreri proprii de la studenții care învață în străinătate. Cât sunt de mulțumiți, ce oportunități au și ce motive au avut să facă acest pas, aflați în continuare.
 

Arnaut Diana, Franţa, Paris, Facultatea de Economie şi Gestiune

Arnaut Diana

Originară din sudul Republicii Moldova, sunt studentă în ultimul an de facultate la Universitatea Paris 2, Panthéon Assas din Paris, Franţa. Pe lângă experienţa teoretică de la universitate, am făcut şi două stagii pe timpul verii, unul la Alianţa Franceză din Moldova iar altul într-o companie din Londra. Am ajuns să îmi fac studiile în Franţa după mult studiu şi implicare atât în cadrul liceului cât şi în activităţile extraşcolare. Aici am reuşit să mă remarc plasându-mă pe primul loc în grupă în anul 1 de facultate şi pe al 2-lea în anul 2. Ceea ce m-a motivat să aleg Franţa a fost calitatea studiilor şi dorinţa de a cunoaşte o cultură nouă. Această alegere a adus o serie de schimbări şi experienţe noi în viaţa mea care mi-au influenţat personalitatea pozitiv, iar astăzi mă fac să mă simt mândră de parcursul meu. 

 

Cojocaru Irina, Franța, Dijon, Administrarea interprinderilor

11272180 840671952674831 465708508 n

Dacă ar fi să dau timpul înapoi pentru a alege locul unde să îmi fac studiile nu aș ezita nici o clipă să aleg Franța, țara unde îmi fac actualemente studiile. Sunt încântată de oportunitatea și posibilitatea pe care o am. În principiu sunt multumită de studille și de calitatatea oferită, de faptul că m-am adaptat cu ușurință într-o noua cultură, un nou mediu, că am cunoscut oameni noi si că vorbesc fluent o nouă limbă. Toate acestea contribuie la dezvoltarea mea personală si profesională pe viitor. Nu exclud faptul că aș putea sa mă întorc acasă, dar totuși în viitorul apropiat o să încerc să îmi construiesc o carieră în Franța.

 

Marin Macalet, Olanda, Amsterdam, Hanze University, Relații Internaționale și Management

Marin Macalet

Evident că ai mai multe oportunitați ca acasa, sunt mai multe uși deschise, în dependența de caracterul și voința pe care o ai. Unul dintre avantaje este la sigur posibilitatea de a discuta cu o mulțime de oameni deștepți, cu experiență internatională, într-un mod deschis, deoarece sunt foarte open-minded. Sunt mulțumit pentru că nu le pot compara cu altele, iar studiile sunt in general ceva pozitiv. Chiar dacă în orice țara există și „gaps” care au nevoie de „improvement”. În fine, m-aș întoarce acasă după finisarea studiilor, pentru a încerca norocul și talentul antreprenorial, dar și pentru că dorul de casă se agită cu cât mai mulți ani ești departe de ea . 

 

Dumitru Ojog ,Olanda, Rotterdam, Erasmus School of Economics

Dumitru Ojog

Sunt foarte mulțumit de faptul ca sunt student in Olanda. Să fii student într-o tara straină implică multă responsabilitate, atât pe plan personal cât si pe cel academic. Te educă, dezvoltă, te face să fii de sine stătător și te pregătește pentru un trai independent. Cât ține de oportunități, sunt foarte multe dacă vrei să te angajezi (full sau part-time), însa mai greu e cu oportunitățile privitor la antreprenoriat.

 

Ina Bazi, Monaco, International University of Monaco, Business si Administrare

INA BATI

Studiile în străinătate, influențează doar pozitiv la dezvoltarea atât intelectuală cât și la formarea personalității studentului. Din experiența mea, pot spune că studiile din străinătate a contribuit la formarea mea ca om și m-a ajutat să mă adaptez la orice mediu de trai, atât professional cât și personal. Studiile și diploma europeană e mult mai apreciată, respectiv oportunitățile corespund. După studii nu intenționez să mă întorc acasă, dar am să încerc să pun în practică toată experiența și cunoștințele acumulate în timpul acestor ani.

 

Stănilă Doina, România, Galaţi, Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Medicină Farmaceutică

Doina Stanila

O să încep prin a vă povesti că nu-mi pare rău de alegerea mea de a studia în cadrul acestei facultăţi, cu toate că iniţial îmi doream stomatologia ca şi specialitate, dar o altă încercare a fost farmacia, și uite că am reușit. Sunt mândră că sunt studenta acestei facultăţi având în vedere concursul de admitere care este unul foarte riguros, eu fiind admisă pe unicul loc la buget-bursă ca moldoveancă având studiile de liceu în România. Acum sunt în anul 3 de licenţă şi sunt în stadiul în care asimilez cunoştinţe pentru a deveni un specialist cât mai bun, marea majoritate a timpului mi-l ocupă studiul,  având în vedere că nu este o facultate tocmai uşoară trebuie să mă descurc cu brio. Pe viitor nu-mi rămâne decât să descopăr cât mai multe pentru a-mi atinge ţelul. 

 

Iachimciuc Ina, România, Bucureşti, Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică

Ina Iachimciuc

Fiind studentă în Bucureşti, sunt foarte mulţumită de alegerea pe care am făcut-o atunci când mi-am luat diploma de BAC. Studiile peste hotare oferă noi posibilităţi, noi prieteni, te face să devii mult mai matur, şi începi să priveşti lucrurile într-un mod mai deosebit. Este o experienţă frumoasă, cea de a fi student peste hotare, şi îndemn fiecare proaspăt absolvent, să-şi încerce norocul să studieze undeva departe. E o șansă unică, ce putem să o folosim doar când suntem studenți, să nu avem griji mari şi să ne bucurăm de tinerețe din plin şi să avem parte de cele mai nazbațioase şi memorabile întîmplări.

 

Ceban Violeta, România, Bucureşti,Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice

Violeta Ceban

Bună, mă numesc Violetă Ceban şi sunt din Rezina. Am 21 de ani şi studiez în România de 5 ani. Am făcut liceul în Bucureşti iar, ulterior, am fost admisă la Universitatea Politehnică din București la Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice (I.M.S.T.) în interiorul căreia studiez Logistică Industrială. Per general îmi plac studiile în România, profesorii sunt serioşi, iar materia este accesibilă. Oraşul Bucureşti este unul scump dar, odată ce ajungi să îl cunoşti devine destul de rezonabil din punct de vedere monetar. Locuiesc la cămin în zona “Regie” unde majoritatea studenţilor de la Politehnică sunt cazaţi.

 

Chiper Mariana, România, Brașov, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

11239698 763435860444938 2481984582280253213 n

Studiez în România de la vârsta de 16 ani, am finisat studiile liceale în oraşul Galaţi. În prezent sunt studentă în anul II la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.  Aici mi s-au deschis noi orizonturi, am întâlnit oameni noi, am căpătat mai multă experienţă iar acest lucru m-a maturizat. Fiind pasionată de drumeţii şi plăcându-mi foarte mult zona montană am ales să-mi fac studiile în centrul României, ajungând aici am realizat că în realitate peisajele sunt mult mai frumoase decât sunt în fotografii, iar acest lucru m-a fascinat. Am ales psihologia deoarece întotdeauna am fost pasionată de comportamentul oamenilor şi am vrut să învăţ cât mai multe despre acesta. Am participat la activităţi de voluntariat precum:  Săptămâna Studenţilor Braşoveni, unde se organizau concursuri, focuri de tabăra,  concerte şi crosuri. Alt program de voluntariat a fost promovarea facultăţii la Târgul Universităţilor.  Am droit să câştig cât mai multă experienţă, m-am înscris şi la programul Student Travel Braşov, iar acum urmează să-mi trăiesc visul american. Nu îmi pare rău că am plecat din Republica Moldova pentru că am cunoscut o mulţime de oameni minunaţi de la care am avut de învăţat. Chiar dacă acum locuiesc în altă ţară, niciodată nu am uitat de unde am plecat şi dorul de meleagurile natale mă face să mă întorc acasă de fiecare dată când am posibilitatea.