Numai ieșiți din grijile examenelor de Bacalaureat, abiturienții se grăbesc să fac pașii decisivi în viața și cariera de succes pe care și-o aleg cu grijă. Universitatea Tehnică din Moldova, e și ea printre rîndurile celor mai solicitate instituții de învățământ superior de la noi din țară.
Iată ce ne spun cei care au venit cu dosarele în mîini și speranța în buzunare, să aplice la UTM:
Victor Cernei (19 ani, Ungheni)
Ai venit în primul rînd să aplici la UTM sau ai mai aplicat deja la alte universități?
-Nu, numai aici la UTM.
Ce facultate ți-ai ales?
-Am aplicat la Urbanism și Arhitectură. Mi-am dorit să vin aici decînd eram copil.
Ai mai făcut studii în acest domeniu sau vii aici de la liceu?
-Am studiat la Colegiul de Construcții, la design interior. Sper să mă ajute într-o oarecare măsură acest lucru.
Te-ai mai gîndit să aplici și la alte universități, facultăți?
-Nu. Aici îmi doresc. Îmi place mult arhitectura și nu-mi doresc altă facultate.
În perioada studiilor, planifici să trăiești lacămin sau cauți gazdă?
-Nu știu încă. Sau una sau alta, după cum îmi va fi norocul.
Radu Japalău (20 ani, Cantemir)
La ce facultate ai aplicat aici la UTM?
-Am depus dosarul la Inginerie şi Management în Transport.
Ai avut în gînd doar Universitatea Tehnică sau vrei să mai aplici la alte universități?
-Nu, nu. Numai aici la UTM. Cred că e o universitate bună, văd perspectivă aici.
Ai fost inspirat sau motivat de cineva, să vii aici?
-De fapt am primit o scrisoare, în care am fost invitat aici.
Cu ce medie ai susținut Bacalaureatul?
-Nu am depus aici în baza diplomei de BAC, ci în baza diplomei de colegiu.
La care colegiu ai studiat pînă acum?
-Am făcut studii la Colegiul de Transporturi de aici din Chișinău.
Ce vei alege pe timpul studiilor-cămin sau gazdă?
-Am depus la frecvență redusă, planific să-mi găsesc un loc de muncă așa că voi sta la gazdă.
Ecaterina Apostu (19 ani, Nisporeni)
Ai venit aici la UTM numai cu gîndul la această universitate sau mai ai și alte opțiuni?
-Nu, nu numai aici. Planific să depun actele și în România. Dar ce ține de universitățile noastre, urmează să aplic la USM.
La ce facultăți ai aplicat pînă acum și la care mai vrei să aplici?
-Aici la UTM am aplicat la Tehnologie şi Management în Industria Alimentară iar la USM aș dori să aplic la Limbi Străine și mai văd, poate ceva din domeniu.
Ai avut vreo specialitate, profesie care ți-ai dorit-o de mic copil?
-Nu, sunt foarte indecisă în privința dată.
Cu ce medie ai susținut examenul de Bacalaureat?
-Am trecut de el cu bine, am 8.5 la BAC.
Pe timp de studii, ai dori să stai la gazdă sau la cămin?
-Parcă mi-aș dori să stau la cămin. Sunt tentată de atmosfera studențească de-acolo.
Mai ai cunoscuți care fac studii aici sau au aplicat și ei în acest an, care te-au îndrumat sau inspirat să vii și tu la UTM?
-Mai am cunoscuți, dar pînă la urmă e decizia mea să aplic aici.
Care îți este prima impresie despre Universitatea Tehnică?
-E interesant și sincer să spun-îmi place mult cum arată însăși clădirea.
Ca bonus la interviurile abiturienților, am mai colectat ceva informație și păreri de la reprezentantul comisiei de admitere, Rotari Andrei:
Care e reacția, comportamentul abiturienților care vin să depună dosarele aici?
-La prima vedere, comportament ca comportament. Sunt și încrezuți în sine și în alegerea lor, dar majoritatea sunt mai confuzi, speriați și puțin pierduți.
Majoritatea celor care aplică, vin singuri sau cu părinții?
-Sunt mulți care vin cu părinții. Atunci apare impresia că de fapt părinții decid soarta copiilor sau cel puțin părinții mai mult au nevoie ca absolvenții să fie admiși aici. Dar în general, sunt și tineri care au propria inițiativă, care nu se lasă influențați de nimeni. Vin mulți dintre cei care știu sigur ce vor, la care se citește încrederea în pas și pe fețele lor.
În medie, cîți absolvenți au aplicat pînă acum?
-Nu pot să spun nici sigur dar nici aproximativ. În primele zile au fost mai puțini, dar văd că pe măsură ce trec zilele și se apropie sfîrșitul admiterii, vin din ce în ce mai mulți abiturienți.
Au mai fost situații neclare, sau amuzante pînă acum?
-Da, desigur că au fost. Se găsesc din cei mai nesiguri sau mai cu emoții, care ne ridică dispoziția și ne mai recreează un pic de la rutină, cu acțiunile sau întrebările lor.
Acestea sunt răspunsurile și impresiile abiturienților.