V-aţi întrebat vreodată de ce o persoană aparent calmă, echilibrată, brusc devine un aprig utilizator de înjurături, aruncând „epitete” şi „metafore” în stânga şi în dreapta?
Iată că există o explicaţie ştiinţifică în legătură cu acest fapt.
Conform studiilor efectuate, fiecare persoană dispune de un anumit spaţiu personal care se împarte în patru zone.
Astfel, prima zonă este cea publică (peste 3,60 metri) şi se aplică în cazul adresării unui grup mare de oameni.
A doua zonă, cea socială (între 1,22 – 3,60 metri), – este caracterizată printr-o distanţă ce se păstrează în cazul necunoscuţilor sau a celor pe care nu-i cunoaştem bine. (Aţi observat vreodată în transportul public pe jumătate liber că oamenii au tendinţa de a sta aşezaţi singuri pe scaunele duble?).
Zona personală, a treia la număr, este distanţa între 46 cm şi 1,22 cm care se aplică faţă de ceilalţi la întâlniri oficiale, ceremonii, întâlniri prieteneşti.
Şi în final, zona intimă (între 15 – 46 cm), în care le este permis să pătrundă doar celor apropiaţi emoţional: îndrăgostiţii, părinţii, prietenii şi rudele apropiate. Puteţi observa urmările pătrunderii neautorizate în zona personală, în special în transportul public în orele de vârf, când o dată cu micşorarea spaţiului personal creşte iritarea, furia, iar sprâncenele se strâng într-o linie strâmbă.
Psihologii au constatat că, în cazul automobiliştilor, autovehiculul măreşte exagerat spaţiul personal, iar în unele cazuri, teritoriul este mărit de 10 ori faţă de dimensiunea lui normală, încât conducătorul auto consideră că are dreptul la un spaţiu de 9-10 metri împrejurul său. Din această cauză, când un alt conducător îi trece în faţă, chiar dacă nu produce o situaţie periculoasă, conducătorul nostru devine furios şi eventual îl şi atacă pe celălalt.
Deci, data viitoare când vă calcă cineva calea, veţi şti unde îşi are izvorul furia neaşteptate!
Galina Zubenschi, USM