Vă iubiţi, nu concepeţi să trăiţi unul fără celălalt, dar aveţi şi momente când între voi sar scântei. Pe măsură ce o relaţie avansează, ies la iveală nu numai părţile bune, ci şi defectele partenerului de viaţă. Ceea ce pentru unul e banal şi firesc, pentru celălalt poate însemna sfârşitul lumii. În astfel de momente, e greu să-ţi cenzurezi comportamentul. Totuşi, fă un efort şi încearcă să nu recurgi la aceste manifestări:
Nu deveni violentă
Îţi vine să țipi, să spargi obiectele din jur şi să-l loveşti cu ce-ţi cade în mâna? N-o face, atâta timp cât greşeală lui nu este una care să ducă la despărţire. Nu vei face decât să-ţi dovedeşti lipsa de maturitate şi incapacitatea de a rezolva conflicte în mod raţional. Agresivitatea verbală este şi ea de evitat. Jignirile şi vorbele grele nu fac decât să alimenteze conflictul.
Nu devia de la subiect
Se întâmplă uneori ca, pornind de la o ceartă, să-ţi aminteşti conflicte vechi nerezolvate. Nu începe cu reproşuri care nu au legătură cu ceartă iniţială. Vei amplifică starea de tensiune dintre voi şi vei obţine de la el o reacţie ostilă. Nu divagaţi de la problema care a declanşat ceartă; restul pot fi rezolvate cu altă ocazie, când sunteţi amândoi mai calmi.
Nu te umili
Unele femei, când se ceartă cu iubitul, recurg la tactică victimizării: bat în retragere, încep să facă declaraţii de iubire, să plângă… doar că să revină la „armonia” iniţială. Este o soluţie greşită. Problema rămâne acolo, iar el va repetă greşeală cu prima ocazie, convins fiind că tu nu poţi să pui capăt relaţiei. Dacă te-a jignit în vreun fel, şi-a încălcat o promisiune şi te-a făcut să suferi, spune-i pur şi simplu ce te deranjează. Atitudinea ta trebuie să rămână distanţă până când vezi o schimbare în bine.
Nu te răzbună
Te-a acuzat pe nedrept? Ţi-a întors spatele pur şi simplu, fără să-ţi spună de ce? Eşti sigură că flirtează cu altă femeie? Discuta mai întâi cu el, că să vezi dacă temerile tale sunt cu adevărat justificate şi dacă situaţia poate fi remediată sau nu. Nu te aruncă în braţele altui bărbat doar că să-ţi demonstrezi că poţi. Infidelitatea nu poate fi justificată în nicio situaţie. Nu vei obţine decât un sentiment de vină şi frustrare.
Nu întrerupe comunicarea
Din punct de vedere psihologic, există tehnici recomandate pentru eficientizarea comunicării. Pe cât posibil, nu folosi cuvinte cu încărcătură negativă, de genul: „nu mai suport să…”, „mă scoţi din sărite”, „te urăsc atunci când…”, „nu mai avem ce discuta”. Dacă tot ai ajuns să te cerţi cu iubitul, încearcă să exprimi cât mai clar ceea ce simţi: „mă deranjează că…”, m-aş bucură dacă…”, „mi-ar plăcea să…”. În felul acesta, în loc să blochezi comunicarea, îl ajuţi să te înţeleagă mai bine.
sursa: femeia.ro