Ai putea trăi fără partenerul tău de viață, dar nu fără smartphone și Facebook? Ești foarte sigură când spui “nu” sau ai ezitări? Nu ai fi singura.
Dacă ȋncă nu ai văzut filmul Her, te ȋncurajez s-o faci, dar cu inima și mintea deschise și fără prejudecăți, pentru că această peliculă vorbește despre un viitor ale cărui rădăcini se fac deja simțite pretutindeni ȋn jurul nostru.
Ȋn lumea lui Theodore, protagonistul filmului, totul este depersonalizat. Casa lui nu are nimic care să spună ceva despre stăpânul său, așa cum nici hainele lui nu zic prea multe despre gusturile sau personalitatea lui Theodore. El poartă ceea ce toți poartă: pantaloni cu talie foarte ȋnaltă, care nu mai necesită curea, cămăși inexpresive, cu toate că sunt viu colorate, “detalii” care ne dau indicii despre cum va fi viața noastră ȋn scurt timp… fără gust, dar eficientă, imitând sistemul rece al unui compter care nu are suflet, ci doar integrate.
Theodore are mari probleme ȋn a interacționa cu alte persoane, așa cum avem cu toții. Doar că Theodore beneficiază de o alternativă de care noi nu dispunem (și bine că, cel puțin deocamdată, nu dispunem de ea)… El are o relație cu o entitate, un produs al inteligenței artificiale, care, precum o amibă, reușește să se muleze perfect pe ceea ce Theodore are nevoie, dar fără să-i dea bătăile de cap pe care o persoană ȋn carne și oase i le-ar da. Numai dacă mă refer la PMS vei ȋnțelege la ce mă refer…
Samantha, sistemul de operare al lui Theodore, este femeia perfectă. Este sexy, este mama ȋnțelegătoare și atentă de care el nu a avut parte și este, ce e mai important, cel mai bun prieten, acea persoană (uff, nu e persoană) care nu judecă, nu critică, doar ȋncearcă să ȋnțeleagă și să sprijine. Este, ȋntr-un cuvânt, artificială. Pentru că un om nu poate fi ȋn fiecare zi ȋnțelegător și răbdător. Toți avem și zile proaste, dar acest joc al reciprocității umane este cel mai frumos dar pe care-l putem avea, datorită lui ne dezvoltăm mintea, sufletul, felul de a ne exprima și a interacționa cu… imperfecțiunea fascinantă a umanului.
PERECHEA PERFECTĂ: DIGITALĂ ȘI PERSONALIZATĂ
În lumea lui Theodore, oamenii nu mai sunt capabili să-și exprime sentimentele, așa că angajează profesioniști pentru a compune scrisori romantice despre senzații și amintiri care nu le aparțin autorilor. Theodore este unul dintre acești profesioniști și, cu toate că este un as ȋn profesia sa datorită personalității sale sensibile, și el are mari probleme ȋn a relaționa cu oameni obișnuiți.
Astfel, atunci când la ȋntâlnire o fată-i explică cum ȋi place să fie sărutată și-l ȋntreabă dacă vrea o relație serioasă, pentru că altfel ea nu este interesată, protagonistul nostru este șocat și dă bir cu fugiții, ȋn loc să se confrunte cu situația dată.
Dar ce e foarte interesant este felul ȋn care se leagă relația cu sistemul de operare (OS) Samantha și cum toți cei din jur o acceptă ca și cum Samantha ar avea picioare, sâni, rochie și s-ar putea coafa și ruja. Vedem că numeroase persoane care apar ȋn film au relații amoroase cu OS-urile lor și că-și găsesc refugiul ȋn brațele inexistente ale unei inteligențe artificale, tocmai pentru că acea entitate, atât de avansată, le poate identifica și anticipa nevoile. Nici nu-i deranjează faptul că acele OS-uri nu au un corp și că, până la urmă, sexul cu un sistem de operare este, mai mult sau mai puțin, masturbare.
Nici Theodore nu este deranjat de faptul că Samantha nu beneficiază de o prezență fizică, dar pentru ea, acesta este un real impediment ȋn dezvoltarea relației, element care, adăugat la faptul că inteligența lui Theodore nu se poate compara cu cea a altor OS, o ȋmpinge către o inevitabilă despărțire.
VREI UN VIITOR MARCAT DE SINGURĂTATE?
Dacă tot ce ți-am spus mai sus ți se pare fabulație, te ȋndemn să ieși acum pe stradă și să observi oamenii. Câți butonează smartphone-ul sau tableta, câți sunt singuri și câți sunt cei care vorbesc cu o altă persoană?!
Filmul lui Spike Jonze trage un semnal de alarmă pentru noi toți. Ne spune că dacă pentru noi, la un moment dat, o relație cu o mașinărie va fi mai bună și mai facil de gestionat decât cu un semen din specia noastră, mașinăria, mai deșteaptă, ne va da cu tifla pentru că știe mai bine ca noi ce-i trebuie pentru a se dezvolta. Ea știe că are nevoie de entități care-i seamănă și nu de unele atât de diferite.
Oamenii, ȋn schimb, spre deosebire de OS-uri, atât de obișnuite să ducă ȋn spate greul miliardelor de calcule pe minut, devin ușor plictisiți și leneși, alegând fără remușcări calea cea mai ușoară – o relație cu o inteligență artificială, care este la dispoziția ta când ai chef și căreia ȋi poți da ”shut down » tot când ai chef, ȋn locul uneia cu o persoană, o relație care presupune eforturi, sacrificii, ȋnțelegere, nervi, plânsete, dar care este, ȋn ultimă instanță, singura cale de dezvoltare a noastră, a tuturor.
Te ȋndemn să urmărești filmul fără prejudecăți, ci realist, pentru că vei vedea că Theodore există și este poate colegul de birou, cel care din singurătate și blazare a găsit o oază de liniște ȋn jocurile video, prietena care nu se dezlipește de Facebook și a uitat că există oameni pe două picioare, nu numai profile. Ei sunt doar ȋnceputul… Poate că mâine nu-i vei mai putea spune copilului tău că-l iubești pentru că nu vei mai ști cum și poate că te vei cufunda ȋn singurătatea digitală și-ți vei neglija partenerul privind neputincioasă cum relația ta moare.
După ce ai urmărit filmul, te rog să lași laptopul din brațe, să ȋnchizi pentru câteva ore smartphone-ul și tableta și să te duci la un suc cu o prietenă, sau cu mai multe, și să-ți amintești zilnic că acea interacțiune, oricât de dureroasă și “murdară” ar putea fi, este singura care ne poate face să creștem și care ne aduce ȋmplinirea. De asemenea, nu uita ce-i spunea Samantha lui Theo: ”Aș vrea să te fac să uiți de frică. Dacă ai uita de ea, ai fi mai ȋncrezător și nu ai mai fi singur”.
sursa: cosmopolitan.ro
