Poate că în basm Frumoasa reușește să înmoaie inima Bestiei și să o transforme într-un prinț fermecător. Dar ce se întâmplă dacă Bestia este reprezentată de complexele tale care nu dau voie frumuseții interioare să iasă la suprafață? Un psihoterapeut și trei specialiste în comunicare au găsit soluția către acceptarea de sine – terapia de grup.
Tot mai mulți moldoveni încep să vadă vizita la psiholog și atelierele de dezvoltare personală ca pe o modalitate elegantă și firească de rezolvare a angoaselor, și nu ca pe o soluție extremă și rușinoasă de a face pace cu tine. Și, dacă până când statul român va deconta vizita la cabinetul psihoterapeutului (așa cum se întâmplă în Germania) va mai trece probabil ceva vreme, există tot mai multe inițiative private, gândite ca exerciții sau semi-nare interactive, menite să-ți scurteze drumul spre fericirea personală.
Efectul benefic al terapiei de grup
Am avut ocazia la un moment dat să particip la un atelier de teatru pentru amatori. Încă din primele cinci minute teama mea de a vorbi în public s-a topit. Eram prea preocupată să râd pe săturate, să împărtășesc întâmplări amuzante, să trăiesc clipa, fără să-mi pese sau măcar să-mi treacă prin minte că voi fi judecată pentru ce spun sau pentru cum îmi mișc mâinile sau pentru că râd prea zgomotos. La fel au gândit inițiatoarele și coordonatoarele proiectului terapeutic The Effect Group când au conceput un spațiu unde persoane cu aceleași probleme (reale sau, de cele mai multe ori, închipuite) care vin să-și spună păsul și să asculte experiențele asemănătoare ale grupului. M-am întâlnit cu Andra Iliaș (psihoterapeut), Mihaela Mureșanu, Isolda Zăvoianu și Anca Ștefan (toate trei specialiste în comunicare) în decorul cald al cabinetului de terapie Le Cabinet, ca să înțeleg mai bine cum funcționează terapia de grup. „Propria mea parti-cipare la diverse ateliere m-a făcut să realizez că în cadrul unui grup se formează o energie extraordinară. Ne-am numit primul atelier The Beauty&The Beast și am decis să vorbim despre felul în care persoanele își percep corpul și modul în care aceste percepții le influențează zilnic gândurile. Am constatat, de exemplu, că multe prietene și cunoștințe din jurul nostru sunt tot timpul la dietă. Când ne-am strâns cu toatele, discuțiile au relevat și alte probleme: una își detesta forma mâinilor, alta se plângea că are nasul mare, alta că are urechile depărtate, cearcăne proeminente, sâni prea mici, picioare prea groase sau celulită. Și încercau să-și ascundă corpul sau acele părți pe care ele le considerau defecte“, îmi spune Anca Ștefan.
Puterea empatiei
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri zecile de complexe personale care au început să curgă încă din copilărie și au continuat până pe la 25 de ani. Cu timpul, au început să dispară, pe măsură ce creştea stima de sine. Am înțeles că valoarea unei persoane este în cu totul altă parte decât pe chipul ei. „Noi nu le promitem celor care vin la ateliere operații estetice, ci vrem să le ajutăm să-și accepte defectele sau ceea ce ele consideră a fi defecte. Facem exerciții de întărire a eului, de construire a încrederii în sine, sau pentru acceptarea complimentelor. Când vii în fața unui grup de zece persoane și toate îți spun că nu observă defectele de care tu vorbești și, la rândul tău, constați că alții susțin că au defecte pe care tu nu le vezi pe chipul lor, începi să-ți pui semne de întrebare“, explică psihoterapeutul Andra Iliaș. Tot ea îmi spune că temerile, fricile și angoasele se conturează în copilăria timpurie. „Copiii au un mod de a percepe lumea din jurul lor total diferit de al adulților. Vorbele pe care le spune sau faptele pe care le face un adult în fața unui copil, deși el le consideră inofensive și fără conotație negativă, pot fi percepute cu totul altfel de către cel mic. “
Fără aplauze la scenă deschisă
Unul dintre exercițiile cu efect garantat în cadrul întâlnirilor constă în alcătuirea unei hărți în mărime naturală a corpului fiecăruia dintre participanți, pe care fiecare își marchează zonele cu „probleme“, dar și zonele care îi plac. Pe rând, toți ceilalți participanți comentează din punctul lor de vedere. Așa iese la iveală cât de mult le place celorlalți ceea ce tu consideri un defect. Ioana, una dintre participante, îmi spune că a venit la atelier cu o doză mare de curiozitate și una și mai mare de reticență. Se gândea la felul acesta de psihoterapie ca la o scenă din filmele americane de comedie, unde toți își spun numele și sunt bătuți pe umăr de restul grupului. „Problema mea principală era că simțeam că societatea mă marginalizează fiindcă nu mă încadrez într-un anumit standard fizic.
Dar în cadrul atelierului am desco-perit multe alte probleme de care nu eram conștientă. N-am crezut că pot să mă deschid astfel în fața unor necunoscuți. Grupul îți oferă nu doar suport moral, dar și un sentiment de securitate – știi că ei au aceleași pro-bleme ca tine, dar mai știi și că te poți confesa fără să fii judecată și fără să te temi că vor duce vorba mai departe“, îmi spune Ioana. Exercițiul ei preferat, în urma căruia a descoperit o grămadă de lucruri despre propria persoană, bine ascunse de subconștient, a fost acela în care trebuia să scrie pe o hârtie, fără să lase creionul din mână, gândurile care-i vin în minte. Nu erau admise tăieturi, editări, corecturi. Doar gânduri la prima mână care, rostite apoi în public, erau mai ușor de asumat și de acceptat.
Andra îmi spune că românii încă se agață de mentalitatea de turmă: dacă nu ești la fel cu ceilalți, ești considerat și tratat ca o oaie neagră. Când, de fapt, ar trebui să celebrăm individualitatea, nu uniformitatea. Și, mai presus de toate, să nu mai așteptăm aplauzele întregii săli la sfârșitul spectacolului, ci să ne felicităm singure și să ne bucurăm după fiecare act al piesei din care se compune viața noastră.
Sursa: http://www.femeia.ro/
