Cum apare gelozia în relații

Se spune că numai cine nu iubeşte nu e gelos. Numai cui nu-i pasă cu adevărat de cineva nu-i frământat de gânduri şi presupuneri. Până la urmă, ce este gelozia și, mai ales, ce vrea ea?

Sentiment chinuitor și obsedant pe care îl provoacă în sufletul cuiva, bănuiala sau certitudinea că ființa iubită îi este necredincioasă. Asta e definiția din dicţionar. În viaţa de toate zilele, vorbim de gelozie atunci când fiecare gest, vorbă, orice ezitare sau dimpotrivă, exuberanţă a iubitului/iubitei ţi se par dubioase, semne ale faptului că-ţi ascunde ceva. Gelozia prinde rădăcini atunci când încrederea în celălalt se prăbuşește.

La început, doar o părere

Într-o dimineaţă, ţi se pare că s-a uitat altfel la tine şi deodată îţi aminteşti de zâmbetele schimbate acum două zile cu colegul/colega ei/lui de birou, de privirea ghidușă aruncată în urmă cu o săptămână prietenei/prietenului, de discreţia bruscă de acum o lună, când a primit un telefon ciudat şi tot aşa. Viermele negru al geloziei începe să te zgândărească, iar lucrurile scapă uşor-uşor de sub control: începi să-l/-o urmăreşti, îi verifici buzunarele, îi cauţi nod în papură. Evident, el/ea se simte frustrat/ă şi, plecând de la o proastă dispoziţie de dimineaţă, se ajunge la război. I-a dat cuiva prin cap să vorbească? Nici gând, pentru că gelozia este ca un drog: ştii că te omoară, dar devii dependent/ă şi iei din ce în ce mai mult din el. Ba chiar îţi face plăcere să suferi, să te chinuiești.

Ele, mai geloase decât ei

Se spune că femeile sunt mai geloase decât bărbaţii. De fapt, este o altfel de gelozie. Gelozia femeilor, bazată pe fapte reale sau închipuite, pleacă de la neîmpliniri emoţionale. Femeile devin geloase când li se pare (sau chiar aşa este) că iubitul nu mai este atât de atent, curtenitor, dedicat relaţiei. De cele mai multe ori, nici măcar nu-şi pun problema, iniţial, dacă el s-a culcat sau nu cu altă femeie. Flirtul e mult mai grav. În schimb, bărbaţii sunt geloşi când se bazează pe fapte (din nou închipuite sau reale) de natură sexuală. Dacă ea flirtează, ăsta nu-i un capăt de ţară, dar, dacă li se pare că s-a trecut la etapa sexuală, e nenorocire.

Unde se ascunde viermele geloziei

Când se produce declicul? Cum se transformă relaţia unui cuplu normal, cu parteneri care se iubesc şi au încredere unul în celălalt, într-un război al nervilor? Înainte de toate, e clar: ceva-ceva în legătură cu încrederea aia scârţâie un pic. Dar, în paranteză fie spus, chiar şi cea mai mare dragoste suferă uneori un pic de gelozie. Totul e în regulă, pentru că dacă rămâne la stadiul acesta, un strop de gelozie dă sare şi piper amorului. Gelozia pleacă, dintr-un sentiment de insecuritate la bărbaţi şi din respingere în copilărie sau trădare mai târziu la femei. Neîncrederea în propriile puteri îi face și pe bărbați, și pe femei să bănuiască urzeli de tot felul. Pentru că, dacă nu ai încredere în tine, cu atât mai puţin poţi avea în alţii.

Cum te poţi feri de ea?

În măsura în care îţi doreşti cu adevărat asta, da, cu siguranţă e posibil să o faci! Trebuie să fie îndeplinite două condiţii: să-ți iubeşti cu adevărat partenerul/partenera şi să ai încredere în tine şi jumătatea ta. Apoi, trebuie să vorbeşti iar și iar cu perechea ta. Să vă spuneţi şi să povestiţi toate cele, chiar şi despre primele muşcături ale viermelui negru şi rău. Ar mai fi câteva lucruri: gândeşte-te de fiecare dată de ce te-ai îndrăgostit de el/ea şi de ce s-a înamorat ea/el de tine; mai sunt valabile acele calităţi, însuşiri, frumuseţi? Aminteşte-ţi mereu ce calităţi ai, faptul că eşti puternic/ă. Încearcă (dacă simţi că situația scapă de sub control) să vorbeşti cu a treia persoană, obiectivă: un psiholog, prietenul/prietena de încredere, prietenul lui/prietena ei cel/cea mai bun/ă etc. Cineva care vă vede din afară, cu ochi mai limpezi.

Sursa: femeia.ro